MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Norvegia să manifeste prudenţă şi vigilenţă

MAE a transmis o atenţionare de călătorie în urma anunţului autorităţilor norvegiene că au primit "informaţii credibile dar nespecifice despre ameninţarea cu un posibil atac terorist", ministerul recomandând celor ce călătoresc în Norvegia să manifeste prudenţă şi vigilenţă până la ridicarea alertei

251 afișări
Imaginea articolului MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Norvegia să manifeste prudenţă şi vigilenţă

MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Norvegia să manifeste prudenţă şi vigilenţă (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care călătoresc în Norvegia asupra faptului că la data de 24 iulie 2014 autorităţile norvegiene au anunţat că au primit informaţii credibile dar nespecifice despre ameninţarea cu un posibil atac terorist în Norvegia. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în această ţară să manifeste prudenţă şi vigilenţă până la ridicarea alertei", se arată în comunicatul MAE.

Norvegia a anunţat joi că a luat măsuri de securitate excepţionale după ce a primit informaţii în legătură cu un posibil "atac terorist" iminent pe teritoriul său, plănuit de militanţi care au luptat în Siria, relatează AFP.

Serviciul de informaţii interne (PST) "a primit recent date potrivit cărora un grup extremist din Siria ar intenţiona să comită un act terorist în Norvegia", a declarat şeful PST, Benedicte Bjoernland.

"Avem, de asemenea, informaţii care arată că un eventual atac terorist împotriva Norvegiei este planificat să aibă loc în curând, presupunem că în câteva zile", a adăugat Bjoernland.

Ameninţarea este "nespecifică" dar considerată "credibilă", a precizat ea: nici eventuala ţintă, nici identitatea presupuşilor autori ai atacului, nici locul unde se află ei nu sunt cunoscute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici