Mama unei eleve de la o clasă pregătitoare, filmată când fura bani din poşeta învăţătoarei

Mama unei eleve în clasa pregătitoare la o şcoală din Târgu Jiu este cercetată după ce a fost filmată de conducerea unităţii de învăţământ în timp ce fura bani din geanta învăţătoarei, după ce cadrul didactic s-a plâns că îi dispăreau bani din poşetă, Poliţia organizând un flagrant.

505 afișări
Imaginea articolului Mama unei eleve de la o clasă pregătitoare, filmată când fura bani din poşeta învăţătoarei

Mama unei eleve de la o clasă pregătitoare, filmată când fura bani din poşeta învăţătoarei (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Directorul Liceului Teologic din Târgu Jiu, Gheorghe Benegui, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că învăţătoarea de la clasa pregătitoare din cadrul unităţii de învăţământ s-a plâns conducerii unităţii că îi dispăreau bani din poşetă.

Astfel, conducerea unităţii de învăţământ a decis să instaleze o cameră de supraveghere chiar deasupra locului în care se afla poşeta învăţătoarei, mama unei eleve, o femeie de 33 de ani, fiind filmată în timp ce fura bani din poşeta cadrului didactic.

"Pe imaginile video pe care le avem se vede foarte clar cum mama respectivă vorbeşte mai întâi cu toţi ceilalţi elevi, la 7.30 dimineaţa, când era încă devreme, îi scoate pentru scurt timp pe hol, iar în clasă rămâne doar ea şi fetiţa dumneaei. Culmea este că fetiţa pare să fie pusă la intrare şi s-o avertizeze dacă vine cineva, iar dumneaei umblă apoi în poşetă, ia banii şi pleacă liniştită", a afirmat directorul liceului.

Gheorghe Benegui a mai spus că, ulterior, a anunţat Poliţia şi a fost organizat un flagrant, femeia luând şi de această dată bani din poşeta învăţătoarei, fără să ştie că este filmată, după care a jurat pe Biblie că nu este implicată în niciun furt.

"Când am avut certitudinea că a luat banii am oprit-o şi am chemat-o la mine în cabinet ca s-o întreb dacă are asupra dumneaei ceva ce nu-i aparţine. A negat categoric, iar un poliţist în civil care era la mine în birou a întrebat-o dacă jură pe Biblie. A jurat cu ambele mâini, după care eu i-am spus că are în buzunar şase bancnote de câte 5 lei, i-am dat şi seria de la fiecare în parte şi de abia atunci a recunoscut", a spus directorul liceului.

Conform acestuia, femeia filmată luând bani din poşeta învăţătoarei a comis opt astfel de furturi de la începutul anului şcolar, unul dintre ele producându-se chiar acasă la învăţătoare.

"A mers la doamna acasă pe 1 ianuarie ca s-o colinde şi a făcut în aşa fel încât să ajungă la poşetă. A luat 50 de lei şi atunci colega noastră şi-a dat seama cam cine ar fi putut să o fure, iar noi am încercat să ne organizăm în aşa fel încât să avem nişte probe înainte de a formula acuzaţii", a menţionat directorul liceului din Târgu Jiu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, George Neagoe, a declarat că femeia este cercetată în libertate pentru furt calificat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici