Marian Vanghelie: Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista de 15 oameni din partid care să fie arestaţi/ "Ponta s-a dus la Băsescu acasă şi pe Rus l-a trimis la Bruxelles să vorbească cu Kovesi"

Marian Vanghelie, fost lider în PSD, a declarat că fostul premier Victor Ponta, Ilie Sârbu şi fostul director SRI, George Maior, au stabilit lista celor 15 persoane din partid care trebuie arestate, deoarece erau "incomode", atât pentru Ponta, cât pentru sistem.

5825 afișări
Imaginea articolului Marian Vanghelie: Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista de 15 oameni din partid care să fie arestaţi/ "Ponta s-a dus la  Băsescu acasă şi pe Rus l-a trimis la Bruxelles să vorbească cu Kovesi"

Marian Vanghelie:Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista de 15 oameni din partid care să fie arestaţi

"Întrebaţi-o pe ministrul Olguţa, mi-a spus acum câteva luni: de unde ai ştiut că dosarul era început când mi-ai spus tu? I-am spus primarului Nichita. Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista care trebuiau făcute arestările. S-au negociat, adică oamenii din partid incomozi şi cei din sistem care au vrut să scape de ei. Ştiam de această listă, am discutat cu mulţi. Nichita, Olguţa, Duicu, Nicolescu de la Argeş, era o listă de 15 persoane. Unele incomode şi altele cred că unele veneau de la Ponta, altele din partea sistemului care voia să scoată o serie de lideri din viaţa politică", a declarat Marisan Vanghelie, la Antena 3.

Acesta mai spune că "Ilie Sârbu participa la această mizerie pentru un singur lucru, pentru că Victor nu înţelegea şi nu simte partidul, era nevoie de el să îşi spună părerea".

 

Marian Vanghelie: Victor Ponta s-a dus la Traian Băsescu acasă şi pe Ioan Rus l-a trimis la Bruxelles să vorbească cu Laura Codruţa Kovesi
 
Marian Vanghelie a declarat miercuri, într-un interviu pentru Antena 3, că fostul premier Victor Ponta a fost acasă la Traian Băsescu cerându-i să îl pună ministru al Justiţiei. Totodată, pe Ioan Rus l-ar fi trimis la Laura Codruţa Kovesi să îi arate acesteia susţinerea, deşi era cerută de Băsescu.
 
“Cred că Ponta a avut toată puterea şi e vinovatul principal. A putut să îşi bată joc de PSD în contexul în care a făcut negocierile, în proporţie de 90% pentru PSD. Şi Dragnea are o vină. Suntem în 2018, foarte mulţi colegi sunt în puşcărie pentru aceste negocieri, Au fost trocuri. (...) Dragnea a spus cum s-a scos acea listă în care era scris Kovesi, Bica şi Niţu. A spus cum s-a discutat cu Pivnicieru, am avut aceeasi informaţie că a fost o femeie cu demnitate. Dragnea a spus ca asta e negocierea. Înţelegerea între Băsescu şi Ponta, prin Udrea a fost aşa: Ponta a spus- eu îl pun pe Niţu şi pe Bica, iar pe Kovesi o propun că o susţi dumneata (n.r.: Traian Băsescu). Lucrurile sunt mai mizerabile din partea lui Ponta. În timpul negocierilor pe care le-a avut cu Udrea, pentru a o susţine pe Kovesi, încerca să îl păcălească şi pe Băsescu şi pe Udrea, spunând că o susţine pe Kovesi că vor, dar l-a trimis pe Ioan Rus la Bruxelles să negocieze si să îi spună lui Kovesi că o susţin, exceptând susţinerea pe care o avea din partea lui Băsescu. Ponta a vrut să îl păcălească pe Băsescu, trimiţându-l pe Ioan Rus. Rus a stat o zi sau două la Bruxelles, s-a exprimat că a fost o discuţie la cafea. Ioan Rus a avut o discuţie cu Kovesi. Nu numai că a susţinut-o, a încercat să îi păcăleasca pe toţi”, a declarat Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, la Antena 3.
 
Fostul membru PSD a povestit şi cum a mers Victor Ponta acasă la Traian Băsescu.
 
"De două trei ori, Ponta a venit înnebunit să spună Geoană lui Predoiu că o susţinem pe Bica secretar de stat, el negociase tot cu Maior, care era reprezentantul sistemului şi a lui Băsescu. În birou la Geoană a venit. A spus: haideţi, faceţi numirea respectivă! Avea o formulă de labilitate, nu era coerent. Ponta s-a dus la Băsescu acasă să se roage să îl pună ministrul Justitiei. Văzând că nu poate ajunge, a venit cu varinata să o punem pe Bica secretar de stat din partea PSD. Victor s-a dus singur, a ştiut şi la prezidenţiale cum să-l vândă pe Mircea Geoană, discuta cu toţi, de la Gabriel Oprea, inclusiv şi cu Maior, dacă cineva ar vrea să scoată discuţiile din telefonul lui, am rămâne miraţi", a mai spus Vanghelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici