Marica: Niciun sindicat nu va mai protesta în această instabilitate majoră

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că este de părere că, în condiţiile acestei instabilităţi majore, niciun sindicat nu va mai protesta până după alegerile prezidenţiale.

31 afișări
Imaginea articolului Marica: Niciun sindicat nu va mai protesta în această instabilitate majoră

Marica: Niciun sindicat nu va mai protesta în această instabilitate majoră (Imagine: Mediafax Foto/Răzvan Chiriţă)

Liderul "Sed Lex" consideră că, oricum, până în prezent, s-a mimat dialogul social şi că totul s-a raportat la interesele diverselor partide.

"Căderea Guvernului Boc dă senzaţia că nu se mai poate face nimic până după alegerile prezidenţiale şi cred că sindicaliştii vor sta cuminţi până la alegerea noului Guvern din luna decembrie, pentru a-i cere acestuia să le rezolve problemele", a spus Marica.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, marţi, cu 254 de voturi "pentru" şi 176 "împotrivă", potrivit anunţului oficial, iar Guvernul Boc se consideră demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.

Majoritatea cadrelor didactice din ţară vor să declanşeze greva generală pe termen nelimitat, în perioada alegerilor prezidenţiale, fără a stabili data exactă, protestul putând fi anulat doar în cazul în care Guvernul va rezolva problemele legate de salarii, pensii, concediul de zece zile neplătit.

Liderul "Spiru Haret" a subliniat, luni, că sindicaliştii din educaţie nu vor accepta moratoriul propus de premierul Emil Boc şi vor continua protestele până când le vor fi rezolvate problemele.

La rândul său, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a spus, tot luni, că şi FSLI a terminat parţial referendumul pentru greva generală, din care a rezultat că 90 la sută din membri vor declanşarea grevei din 16 noiembrie.

Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că a propus partenerilor sociali un moratoriu pentru suspendarea protestelor până la 6 decembrie 2009, ca o formă de responsabilitate faţă de România, în contextul politic actual şi în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru 22 noiembrie, iar al doilea tur pe 6 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici