Marţi şi miercuri, două zile de iarnă autentică. Primăvara vine după 10 martie - VIDEO

Meteorologii prognozează pentru marţi şi miercuri, două zile de iarnă "autentică", urmate de o perioadă cu temperaturi de până la minus 18 grade Celsius la munte, urmând ca temperaturile maxime să urce la peste 10 grade Celsius abia după data de 10 martie.

109 afișări
Imaginea articolului Marţi şi miercuri, două zile de iarnă autentică. Primăvara vine după 10 martie - VIDEO

Marţi şi miercuri, două zile de iarnă autentică. Primăvara vine după 10 martie (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat prognoza duminică, la videoconferinţa cu prefecţii organizată la Palatul Victoria, şi a arătat că nu exclude emiterea unei atenţionări de vreme rea.

"Pe 22 şi 23 (februarie), adică marţi şi miercuri, urmează două zile de iarnă autentică. Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vom da o atenţionare pentru partea de sud, Banat, Oltenia. Nu trebuie privită vestea ca fiind complet rea, pentru că este nevoie în sud-est de un strat de zăpadă, deoarece urmează, în 24-28 februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 18 grade la munte. În sud este la limită, noi ne aşteptăm la minus 8-minus 9 grade, sper să nu fie sub minus 10 grade, iar atunci stratul de zăpadă ar fi o protecţie pentru culturi", a spus Sandu.

El a adăugat că temperaturile scăzute se vor menţine până la 28 februarie, iar în intervalul 1 martie-6 martie vor începe să crească, în Bucureşti aşteptându-se 5 grade ziua şi minus 3-4 grade noaptea, temperaturi considerate normale pentru acea perioadă.

"Spre primăvară ne îndreptăm după data de 10 martie, cu temperaturi maxime de peste 10 grade, ceea ce iarăşi este bine, pentru că dacă se adevereşte prognoza asta, despre inundaţii vom discuta în a doua parte a lunii martie, eventual", a mai spus directorul ANM.

Video Stirileprotv.ro

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici