Purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş, Mariana Marcu, a declarat că, la începutul lunii martie, inspectorii instituţiei au făcut un control la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu” din Timişoara, constatând mai multe nereguli.
„În urma verificărilor s-a constatat că unele foi de observaţie nu au fost completate cu toate datele prevăzute în formular, nu era completată rubrica cu numărul de zile de concediu medical la externare şi lipseau codificările unor investigaţii paraclinice. De asemenea, s-a evidenţiat faptul că la externare medicii de familie sau specialitate nu au fost sesizaţi prin scrisoare medicală cu privire la situaţia pacientelor şi nu au fost prescrise medicamente compensate şi gratuite, deşi în biletul de externare se recomandă tratamente gratuite sau compensate”, a precizat Mariana Marcu.
Potrivit sursei citate, în urma controlului inspectorii CJAS Timiş au decis, luni, sancţionarea unităţii medicale cu reţinerea a unu la sută din valoarea de contract aferentă lunilor ianuarie 2011 şi noiembrie 2010, respectiv 25.500 de lei.