Poliţistul rănit la Rădăuţi răspunde la stimuli / Poliţiştii ieşeni au donat sânge pentru colegul lor. Mobilizare şi din partea studenţilor

Poliţistul rănit la Rădăuţi a mişcat mâna şi piciorul drept, iar medicii spun că, din punct de vedere neurologic, este un semn foarte bun, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2143 afișări
Imaginea articolului Poliţistul rănit la Rădăuţi răspunde la stimuli / Poliţiştii ieşeni au donat sânge pentru colegul lor. Mobilizare şi din partea studenţilor

Medic, despre starea poliţistului rănit cu sabia: A mai suferit o operaţie, prognosticul rămâne rezervat

“Starea pacientului este în continuare uşor instabilă din punct de vedere hemodinamic, încă este pe suport de adrenalină, dar din ce în ce mai uşor de controlat, din ce în ce mai stabil. Au apărut nişte mişcări spontane pe partea dreaptă, ceea ce din punct de vedere neurologic este un semn foarte bun”, a declarat dr. Marius Dabija, medic neurochirurg, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Nicolae Oblu” Iaşi.

Potrivit acestuia, medicii au tot ce trebuie pentru a controla starea lui hemodinamică, pentru a-l ajuta să depăşească momentul.

”Sperăm să nu mai apară alte complicaţii”, a adăugat dr. Marius Dabija.

Anterior, medicul Tudor Ciuhodaru, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, unde a fost dus poliţistul rănit cu sabia în timpul unor percheziţii în Rădăuţi, a spus că bărbatul a mai suferit o operaţie, iar prognosticul rămâne rezervat.

"Pacientul a petrecut noaptea la Terapie Intensivă. Este intubat, ventilat, pe suport volemic. Este în stare gravă în continuare din cauza severităţii lezionare şi posibilelor complicaţii", a declarat d.r Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

La rândul lor, reprezentanţii IGPR precizează că poliţistul a depăşit noaptea cu bine.

O parte dintre colegii noştri au donat deja sânge, pentru a fi în rezerva spitalului pentru orice eventualitate, iar alţii vor merge în această dimineaţă către centrele specializate. Mulţumim tuturor pentru gândurile bune adresate lui Ciprian”, arată reprezentanţii IGPR.

Agentul şef adjunct din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale participa la percheziţii la un suspect de trafic de droguri, în Rădăuţi, judeţul Suceava, când a fost atacat cu o sabie de tip macetă.

Poliţiştii din Suceava spun că propietarul casei unde s-au desfăşurat percheziţiile nu a răspuns la solicitările celor de la acţiuni speciale, astfel că intervenţia a fost una în forţă.

Alexandru Huţuleac, bărbatul care a lovit poliţistul cu sabia în timpul unor percheziţii, a mai fost arestat şi în iulie 2016 pentru trafic de droguri, în cadrul unei acţiuni a DIICOT Suceava de destructurare a unei reţele de traficanţi, iar după patru luni a fost eliberat.

Poliţiştii ieşeni au donat sânge pentru colegul lor rănit la Rădăuţi

Douăzeci de poliţişti ieşeni de la Serviciul de Acţiuni Speciale Iaşi au donat, miercuri, sânge pentru poliţistul rănit la Rădăuţi. ”Încercăm să facem tot ce se poate în aşa fel încât colegul nostru să îşi revină", a spus un poliţist.

"Colectivul pentru Acţiuni Speciale Iaşi s-a prezentat la Centrul de Transfuzii Iaşi pentru a dona sânge pentru colegul nostru ultragiat în misiune în localitatea Rădăuţi", a declarat subcomisarul Gabriel Şchiopu, şeful SAS Iaşi.

Deşi atât medicii, cât şi reprezentanţii Centrului de Transfuzii au explicat că nu era nevoie urgentă de sânge, poliţiştii ieşeni, dar şi studenţi au venit să ajute cum pot.

Iar pentru poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale, misiunea a fost una în care au vrut să îşi arate solidaritatea faţă de colegul lor.

"Am venit pentru colegul nostru, să donăm, să îl susţinem şi să fim alături de el. Este important să donăm sânge nu doar atunci când sunt astfel de cazuri. Încercăm să facem tot ce se poate în aşa fel încât colegul nostru să îşi revină", a declarat unul dintre poliţişti.

Întrebat care a fost cel mai dificil moment prin care a trecut, acesta a răspuns că poliţiştii ”sunt pregătiţi oricând": ”Dificil este orice moment. Din clipa în care te-ai îmbrăcat poţi trece printr-un moment dificil. Suntem pregătiţi şi trebuie să facem faţă oricărui situaţii."

Mobilizare a fost şi din partea studenţilor sau a ieşenilor care au auzit ce s-a întâmplat cu poliţistul sucevean. Zeci de persoane au venit să doneze sânge special pentru el.

”Suntem studenţi. La facultate am auzit de cazul poliţistului şi am venit să donăm sânge. Sperăm să îşi revină. Suntem cinci colegi de la Facultatea de Construcţii, patru dintre ei fiind din Rădăuţi. Eu nu îl cunoşteam, dar colegii mei îl ştiu din vedere", a spus unul dintre studenţi.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici