Medicamente compensate cu 90%, pentru cei cu pensiile sub 600 de lei

Pensionarii cu venituri exclusiv din pensii mai mici de 600 de lei vor putea cumpăra, lunar, medicamente compensate cu 90%, în limita a 300 de lei, a declarat, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.

411 afișări
Imaginea articolului Medicamente compensate cu 90%, pentru cei cu pensiile sub 600 de lei

Medicamente compensate cu 90%, pentru cei cu pensiile sub 600 de lei (Imagine: Mediafax Foto)

Decizia a fost luată de Guvern în şedinţa de miercuri, prin hotărâre.

Într-un comunicat transmis ulterior de Executiv se arată că pensionarii cu venituri de până la 600 lei pe lună, realizate numai din pensii, vor putea cumpăra, începând cu data de 1 martie 2009, medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă, faţă de compensarea de 50% prevăzută de reglementările anterioare.

Compensarea cu 90% din preţul de referinţă se aplică medicamentelor corespunzătoare Denumirilor Comune Internaţionale prevăzute în sublista B la HG Nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit hotărârii, compensarea cu 90% din preţul de referinţă al acestor medicamente pentru prescripţiile de maxim 300 de lei/lună se suportă în cuantum de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi 40% din bugetul Ministerului Sănătăţii, din taxa pentru viciu.

Pensionarilor beneficiari ai acestui Program li se poate elibera o singură prescripţie medicală pe lună, conform prevederilor legale privind condiţiile de prescriere, eliberare şi decontare a medicamentelor în ambulator, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul a modificat şi completat contractele cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sanatate pentru anii 2008, aprobate prin HG nr. 324/2008 şi respectiv HG nr. 1714/2008, în sensul introducerii măsurii de compensare a medicamentelor cu 90%, se arată în comunicat.

Actul normativ mai stabileşte că decontarea contravalorii medicamentelor pentru care se fac transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se va realiza într-un termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate, faţă de 45 de zile, cât prevedeau reglementările anterioare.

În cazul contravalorii medicamentelor din sublista B pentru pensionarii cu venituri din pensie de până la 600 lei/lună, decontarea se va realiza în termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii facturii de către farmacie la casa de asigurări de sănătate.

Potrivit statisticilor oficiale, în România sunt aproximativ 3.080.000 de pensionari cu venituri numai din pensii sub 600 lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici