Medicii de familie mărşăluiesc între Universitate şi MS în timpul discuţiilor cu ministrul Cseke

Liderii medicilor de familie se întâlnesc, marţi dimineaţă, cu conducerea Ministerului Sănătăţii (MS) pentru a continua discuţiile începute săptămâna trecută cu privire la nemulţumirile faţă de noul contract-cadru, în timpul negocierilor doctorii organizând un marş între Universitate şi MS.

26 afișări
Imaginea articolului Medicii de familie mărşăluiesc între Universitate şi MS în timpul discuţiilor cu ministrul Cseke

Medicii de familie mărşăluiesc între Universitate şi MS în timpul discuţiilor cu ministrul Cseke (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)

"Punctul de întâlnire al medicilor de familie este Piaţa Universităţii, după care vor pleca spre Ministerul Sănătăţii. Întrucât nu avem autorizaţie pentru acest marş, medicii vor merge pe trotuar şi vor face traseul Piaţa Universităţii - Ministerul Sănătăţii fără să tulbure circulaţia în zonă", a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Medicilor de Familie, Sandra Alexiu.

De la 1 aprilie, medicii de familie nu mai prescriu reţete compensate şi gratuite şi nici nu eliberează bilete de trimitere pentru specialist, nemulţumiţi de faptul că noul contract-cadru le diminuează veniturile.

Sandra Alexiu a precizat că reprezentanţii medicilor de familie vor relua discuţiile privind noul contract-cadru pe 2010 cu ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, întrucât sunt nemulţumiţi de faptul că documentul le diminuează cu aproape 40 la sută veniturile pe cabinet.

Medicii de familie au avut, la sfârşitul săptămânii trecute, o întâlnire cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi au ajuns la concluzia că foarte multe probleme privind contractul cadru pe 2010 vizează de fapt Ministerul Sănătăţii, întrucât această instituţie are drept de iniţiativă legislativă, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu.

Aceştia au anunţat, vineri, că rămân fermi pe poziţie şi nu vor prescrie reţete compensate şi gratuite, întrucât veniturile lor sunt mai mici în 2010, discuţia din 1 aprilie cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nerezolvând problemele generate de restrângerile bugetare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici