Medicii se tem de un val întreg de procese! Trăieşti în ţara în care ortopedul tratează pacienţi cu Covid!

  • Dr. Laura Zarafin: Nu avem nicio hârtie scrisă care să ofere baza legală pentru medicii care tratează Covid dar care nu au specialitatea necesară
  • Dr. Zarafin: Mulţi aparţinători ne spun că intubăm pacienţii ca să-i omorâm
  • Preşedintele Colegiului Medicilor: Aceşti medici au nevoie de o hârtie de la conducerea spitalului
  • Avocat: Medicii se pot folosi de dreptul de petiţionare prevăzut în Constituţie
15742 afișări

După 5 luni foarte grele în care medicii au muncit pe rupte au acum pe umeri încă o povară: se tem de un val de plângeri penale din partea pacienţilor sau rudelor acestora. 

Nu mai este un secret faptul că nu avem suficienţi infecţionişti, aşa că medici ortopezi, chirurgi, urologi, internişti, dermatologi sau neurologi s-au văzut nevoiţi să trateze  pacienţi cu Covid, o afecţiune care nu ţine de specialitatea lor. În multe spitale nu există infecţionişti care să le ghideze munca.

Medicul Laura Zarafin de la Spitalul Colentina îţi spune că medici care nu sunt infecţionişti sau epidemiologi nu au nicio derogare din partea autorităţilor care să-i ajute în procesele penale.

„Foarte multe specialităţi nu au în momentul acesta niciun fel de acoperire legală, în sensul că nu am primit niciun fel de documentaţie, protocoale sau competenţe pentru a trata astfel de pacienţi. Noi avem discuţii care sunt absolut de Kafka cu aparţinători care ne spun că nu există virusul, că noi îi sedăm şi îi intubăm ca să îi omorâm, şi aceste afirmaţii sunt din ce în ce mai dese. Riscăm să ne trezim târâţi prin procese ani de zile”, ne-a declarat dr. Laura Zarafin, medic de ATI la Spitalul Colentina.

Preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor spune că o hârtie de la conducerea spitalului e suficientă pentru ca aceşti medici să fie acoperiţi, dar recunoaşte că se aşteaptă la un val de procese.

„Trebuie să se asigure că are o hârtie de la directorul său, de la cel care îl trimite să facă lucrul ăsta, şi atunci merge în regres răspunderea împotriva celui care l-a trimis acolo, dându-i o hârtie oficială”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor, dr. Gheorghe Borcean, că ar fi rezolvarea. 

Avocatul Claudia Gheorghiţă sfătuieşte medicii ar trebui să se folosească de dreptul de petiţionare prevăzut de Constituţie, adică să facă petiţii spre Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor pentru a obţine soluţii concrete. 

„Situaţia este destul de dificilă, reglementare nu există în acest sens. Ce aş putea vedea la momentul de faţă ca sistem de protecţie pentru medicii specialişti este de a se adresa cu dreptul de petiţionare prevăzut de Constituţie. Medicii ar putea să apeleze şi la asociaţiile profesionale existente şi constituite, la consiliul medicilor, pentru a lua legătura şi a se implica în nişte discuţii cu Ministerul Sănătăţii”, a precizat avocatul Claudia Gheorghiţă.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici