Medicul care a stat 14 ani în în închisoare pentru crimă vrea să profeseze din nou

Medicul Roxana Călin, condamnată la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei amantului său şi eliberată condiţionat, în luna martie, după ce a executat 14 ani de închisoare, a cerut informaţii Colegiului Medicilor Prahova despre modalitatea în care ar putea profesa din nou ca doctor.

1694 afișări
Imaginea articolului Medicul care a stat 14 ani în în închisoare pentru crimă vrea să profeseze din nou

Medicul care a stat 14 ani în în închisoare pentru crimă vrea să profeseze din nou

Medicul Roxana Călin, care în luna iunie 1994 a ucis-o pe Iuliana Ţinteanu, soţia amantului său, după care a tranşat cadavrul, l-a împachetat în pungi şi în ziare şi l-a împrăştiat în diverse locuri din Ploieşti, a fost eliberată din închisoare în luna martie a acestui an, iar la scurt timp de la eliberare a mers la Colegiul Medicilor Prahova pentru a cere informaţii despre modalitatea în care ar putea profesa din nou ca medic.

Potrivit unor surse din cadrul Colegiului Medicilor Prahova, reprezentanţii unei clinici medicale particulare din Ploieşti s-au interesat telefonic la Colegiul Medicilor dacă ar putea-o angaja pe Roxana Călin pe un post de medic.

La scurt timp, Roxana Călin s-a adresat juristului Colegiului Medicilor Prahova, cu care s-a şi întâlnit la sediul instituţiei, arătându-i acestuia decizia de eliberare condiţionată şi interesându-se asupra modului în care ar putea să-şi reia dreptul de a practica medicina.

Potrivit legii, medicii care nu au profesat efectiv pe o perioadă mai mare de cinci ani trebuie să facă şase luni de stagiatură, după care să susţină un examen care include două probe, una scrisă şi una orală, de câte două ore fiecare, examen catalogat drept unul foarte dificil.

După discuţia dintre fostul medic condamnat pentru crimă şi juristul instituţiei, Colegiul Medicilor (CM) Prahova a solicitat Tribunalului Prahova deciziile legate de cazul Roxanei Călin, lucru confirmat de preşedintele CM Prahova, doctorul Simona Schnelbach.

Aceasta a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că în primă fază Tribunalul Prahova a transmis Colegiului Medicilor Prahova decizia de eliberare condiţionată a Roxanei Călin, document ce nu stipulează nicio interdicţie.

Ulterior, Colegiul Medicilor a solicitat aceluiaşi Tribunal decizia prin care Roxana Călin a fost condamnată la închisoare, iar în această decizie se arată, potrivit preşedintei CM Prahova, că timp de 22 de ani, perioada la care a fost condamnată, Roxana Călin are interzise toate drepturile, inclusiv pe cel de a profesa.

De altfel, Simona Schnelbach a afirmat că Roxana Călin, care era specializată pe medicină generală, nu a depus nicio cerere scrisă la Colegiul Medicilor pentru a intra ca stagiar în vederea obţinerii dreptului de practică.

În luna martie a acestui an, Medicul Roxana Călin, condamnată la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei amantului său, a fost eliberată condiţionat, după ce a executat 14 ani de închisoare, în urma unei decizii pronunţate de Secţia Penală a Tribunalului Prahova.

"Prin decizia penală nr.212/30.03.2009, pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova, a fost admis recursul declarat de Călin Roxana împotriva sentinţei nr.356/26.02.2009 a Judecătoriei Ploieşti, care a fost casată, şi, pronunţând o nouă hotărâre, în temeiul articolului 59 din Codul Penal, s-a dispus eliberarea condiţionată a condamnatei din executarea pedepsei de 22 ani de închisoare. Aceasta a părăsit penitenciarul Târguşor luni seară, imediat după decizia Tribunalului", declara judecătorul Alina Anton, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova.

În 1993, între Roxana Călin şi arhitectul Bogdan Ţinteanu a început o relaţie extraconjugală. Pe parcursul relaţiei, Roxana Călin i-ar fi solicitat lui Bogdan Ţinteanu să divorţeze de soţia sa, Iuliana, dar acesta ar fi refuzat. Conform rechizitoriului, în urma refuzurilor repetate ale lui Bogdan Ţinteanu, Roxana Călin s-a gîndit să o "elimine" pe Iuliana Ţinteanu.

Astfel, în 16 iunie 1994, Roxana Călin i-a injectat o doză puternică de tranchilizant Iulianei Ţinteanu, a tranşat corpul acesteia în mai multe părţi, pe care apoi le-a aruncat la periferia municipiului Ploieşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici