Medicul demis după ce a operat copilul cu fractură de braţ care a murit ulterior, repus în funcţie de instanţă

Medicul chirurg Mircea Tuşciuc de la Spitalul Judeţean din Slatina, care a operat un copil de nouă ani adus la spital cu o fractură de braţ şi care a murit la patru zile de la internare, a obţinut în instanţă desfiinţarea deciziei prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă.

77 afișări
Imaginea articolului Medicul demis după ce a operat copilul cu fractură de braţ care a murit ulterior, repus în funcţie de instanţă

Medicul demis după ce a operat copilul cu fractură de braţ care a murit ulterior, repus în funcţie de instanţă (Imagine: Darius Mitrache/Arhiva Mediafax Foto)

Magistraţii Tribunalului Olt au admis, marţi după-amiază, acţiunea depusă de medicul Mircea Tuşciuc prin care a cerut anularea deciziei conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina de a-i desface contractul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătorii au dispus ca medicul chirurg să fie "reintegrat" în funcţie, decizia magistraţilor Tribunalului Olt nefiind însă definitivă.

Medicul chirurg Mircea Tuşciuc, alături de medicul ortoped Paul Iancu, a fost implicat în cazul copilului de nouă ani care a murit, la sfârşitul lunii mai 2010, la patru zile după ce fusese adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina pentru a i se trata o fractură la antebraţul stâng.

Copilul, Cristian Marian Grigore, a fost dus de părinţi, în 23 mai, la Spitalul Judeţean din Slatina, având o fractură la antebraţul stâng. Trei zile mai târziu, copilul a fost externat, după ce medicii de la secţia de ortopedie i-au pus o atelă gipsată. La câteva ore de la externare, băiatul a fost adus din nou la spital, în stare gravă. A fost operat, iar în 27 mai a suferit o nouă intervenţie chirurgicală prin care i s-a amputat braţul. Copilul a fost transferat apoi la secţia de terapie intensivă şi a fost chemat un elicopter SMURD pentru a-l duce la Bucureşti, însă băiatul a murit în timpul transportului.

Tatăl copilului a susţinut la acea vreme că a fost nevoit să le dea medicilor bani pentru a avea grijă de băiatul său.

În urma acestui caz, ministrul Sănătăţii Cseke Attila i-a demis pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Ileana Roxana Dragomir şi pe directorul medical Alina Chiriac.

De asemenea, medicilor Mircea Tuşciuc şi Paul Iancu le-au fost desfăcute contractele de muncă, după ce o comisie a Ministerului Sănătăţii a constatat că aceştia nu şi-au respectat fişa postului şi au încălcat deontologia profesională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici