Membru al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, AMENDAT la marşul etnicilor maghiari din Cluj

Un tânăr, membru PPMT, a fost amendat, miercuri, de jandarmi, cu 500 de lei, pentru că purta steagul neoficial al Transilvaniei la manifestările comemorative de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni de la Cluj-Napoca. O altă persoană a primit avertisment, transmite corespondentul MEDIAFAX.

957 afișări
Imaginea articolului Membru al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, AMENDAT la marşul etnicilor maghiari din Cluj

Membru PPMT, amendat la marşul etnicilor maghiari pentru că purta steagul neoficial al Transilvaniei

Erno Fancsali, membru al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), unul dintre tinerii prezenţi, miercuri, la marşul organizat la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a fost amendat de jandarmi pentru că purta steagul neoficial al Transilvaniei.

„Am primit o amendă de 500 de lei de la jandarmi pentru că purtam steagul neoficial al Transilvaniei dar voi contesta această amendă. Un prieten care era cu mine a primit avertisment. Jandarmii au spus că organizatorii au cerut să fim îndepărtaţi din mulţime pentru că purtam acest steag, dar organizatorii ne-au spus nouă că nu este adevărat. Este o contradicţie. Nu înţeleg cum se poate întâmpla aşa ceva”, a spus Fancsali.

Un alt tânăr, Soos Sandor, care purta pe umăr steagul neoficial al Transilvaniei şi steagul Ungariei a fost legitimat de jandarmi dar a fost lăsat, ulterior, să intre în Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” cu ambele drapele.

„Jandarmii m-au legitimat pentru că, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni am purtat steagul Transilvaniei şi mi-au cerut să îl înfăşor şi să nu intru în biserică cu el. Dar apoi mi-au dat pace. Jandarmii mi-au spus că m-au legitimat la cererea organizatorilor”, a spus Soos.

Organizatorii marşului au refuzat să comenteze incidentul.

Peste 500 de etnici maghiari au pornit, miercuri, într-un marş pe străzile municipiului Cluj Napoca, pentru a comemora Revoluţia maghiară din 1848, ei cântând cântece patriotice din perioada paşoptistă.

Etnicii maghiari prezenţi vor depune o coroană de flori la plăcuţa generalului Bem Jozsef, de pe Bulevardul Eroilor, după care vor participa la o slujbă religioasă în Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Piaţa Unirii din Cluj Napoca, iar la la ora 14 va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori pe clădirea fostului Hotel Biasini, unde, în perioada Revoluţiei din 1848 au înoptat revoluţionarii Petofi Sandor şi Nicolae Bălcescu. Tot aici va fi citit şi mesajul premierului Sorin Grindeanu, adresat cu ocazia Zilei Maghiarilor de pretutindeni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici