- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.06.2014, 12:39)
- Andrei Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mii de beneficiari ai poliţelor de asigurare falsificate de la Omniasig, la audieri. Câte poliţe suspecte s-au încheiat la compania de asigurări
Mii de clienţi ai Omniasig vor fi audiaţi de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor, în dosarul poliţelor de asigurare care ar fi fost falsificate, în care sunt cercetaţi penal 340 de angajaţi ai companiei de asigurări, dintre care 47 cu funcţii de conducere, potrivit unor surse din Poliţie.
Urmărește
4276 afișări
Mii de beneficiari ai poliţelor de asigurare falsificate de la Omniasig, la audieri. Câte poliţe suspecte s-au încheiat la compania de asigurări (Imagine: Silviu Matei/Publimedia)
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cursul zilei de marţi toate Serviciile de Investigare a Fraudelor de la nivelul inspectoratelor judeţene vor primi liste cu persoanele care trebuie chemate la audieri. Poliţiştii vor primi, în premieră, un ghid de anchetă, care va conţine un set de întrebări la care clienţii Omniasig vor trebui să răspundă.
Poliţiştii estimează că, deşi numărul celor citaţi este de ordinul miilor, audierile ar trebui să nu se extindă pe o perioadă mai lungă de două săptămâni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
BOR: Îndemnăm preoţii şi credincioşii să nu participe la proteste împotriva CCR
-
Călin Georgescu anunţă că merge duminică la secţia de votare din Mogoşoaia şi va aştepta să voteze pentru turul doi al prezidenţialelor
-
George Simion: Noi vom merge la ora 13 la secţiile de votare cu o lumânare să ţinem un moment de reculegere
Confom anchetatorilor, reprezentanţii Omniasig au încheiat, numai în data de 26 iulie 2013, aproximativ 12.000 de poliţie de asigurare suspecte. Cele mai multe au fost în judeţe unde agenţii cu maxim 10 angajaţi au încheiat sute de poliţie. Astfel, în judeţul Covasna au fost încheiate 960 de poliţe, în Alba - 914 poliţe, în Harghita - 913 poliţe, în Mureş - 799 de poliţe, în Maramureş - 671 de poliţe, în Argeş - 635 de poliţe, în Iaşi - 507 şi în Cluj - 475 de poliţe. În restul judeţelor, numărul poliţelor întocmite la data de 26 iulie a fost de aproximativ 300.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că unii agenţi de asigurări au încheiat, într-o singură zi de lucru, între 50 şi 184 de poliţe de asigurare.
Potrivit aceloraşi surse, angajaţii care au încheiat cele mai multe poliţe au fost recompensaţi de conducerea Omniasig cu vacanţe la hoteluri de cinci stele din Turcia, fiind vorba de aproximativ 50 de persoane.
Aproape 340 de persoane sunt cercetate penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul poliţelor de asigurare, după ce ar fi falsificat peste 11.670 de poliţe de asigurare facultative, a anunţat, miercuri, comisarul şef Cătălin Ioniţă, şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor.
Ioniţă a precizat că dintre cele aproape 340 de persoane, 292 sunt inspectori, brokeri şi agenţi de asigurări şi 47 sunt directori.
"Discutăm despre antedatarea unor poliţe de asigurare a locuinţelor, fiind identificate 11.671 de astfel de poliţe. Există suspiciuni privind infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind începută urmărirea penală în cauză. Până în această fază a anchetei, prejudiciul a fost stabilit la 400.000 de euro", a precizat Ioniţă.
El a mai spus că o prioritate este, în acest moment, recuperarea prejudiciului, drept pentru care bunurile persoanelor şi firmelor implicate vor fi puse sub sechestru.
Aproape 300 de angajaţi ai Omniasig au fost audiaţi, la începutul lunii iunie, în ancheta privind falsificarea unor poliţe de asigurare facultative.
Prejudiciul produs în acest caz a fost evaluat la aproximativ 400.000 de euro, dar anchetatorii suspectează că suma este mult mai mare.
Procurorii şi poliţiştii au făcut, în 14 mai, 49 de percheziţiile la sedii centrale şi la sucursale ale Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele. Anchetatorii au ridicat atunci înscrisuri şi au audiat mai multe persoane.
Potrivit procurorilor, societatea de asigurare Omniasig încheia poliţe de asigurare facultativă şi le antedata, pentru a crea aparenţa că au fost semnate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare PAID.
Astfel, începând din 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD - poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.
Prin modificările aduse Legii 260/2008 de dispoziţiile Legii 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora.
În aceste condiţii, susţin procurorii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 de euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B.
Sumele de 20 şi respectiv 10 euro trebuiau virate de societăţile de asigurare în conturile societăţii de asigurare PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor), se mai arată în comunicat.
"Antedatând poliţa de asigurare facultativă, s-a creat aparenţa că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID", potrivit Parchetului instanţei supreme.
Procurorii au mai arătat că, dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajaţii companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie şi să încaseze suma de 20, respectiv 10 euro ce urma a fi virată în contul PAID.
"Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract", a precizat Parchetul ICCJ.
Unicul obiect al verificărilor desfăşurate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Omniasig este situaţia poliţelor de asigurare de locuinţe emise de companie în a doua jumătate a anului 2013, preciza asigurătorul.
"Unicul obiect al acţiunii de verificare desfăşurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Omniasig este situaţia poliţelor de asigurare de locuinţe emise de compania noastră în a doua jumătate a anului 2013, respectiv în perioada de intrare în valabilitate a poliţelor PAD. Compania noastră va colabora pe deplin şi va pune la dispoziţia autorităţilor toate documentele şi informaţiile solicitate. În acelaşi timp, am demarat o investigaţie internă pentru a lămuri în întregime această situaţie", arăta Omniasig într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Distribuirea poliţelor PAD (poliţă de asigurare împotriva dezastrelor) s-a făcut prin intermediul acţionarilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) până în luna iulie a anului trecut, printre care nu figura şi Omniasig. Ca urmare a semnării unui protocol cu PAID, Omniasig a început în luna august să distribuie poliţe PAD.
Conform legislaţiei, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia să încheie poliţa de asigurare obligatorie emisă de PAID, care oferă acoperire împotriva riscurilor catastrofice în limita sumei asigurate de 20.000 sau 10.000 euro, în funcţie de structura constructivă a locuinţei asigurate.
Societăţile de asigurare autorizate să preia riscuri de catastrofe naturale, fie că sunt sau nu acţionar PAID, pot încheia pentru aceste categorii de riscuri asigurări facultative ale locuinţelor numai pentru partea din suma asigurată care depăşeşte suma asigurată obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).
În afară de Omniasig, PAID a semnat protocoale şi cu alţi asigurători şi, începând cu luna august 2013, portofoliul societăţii a crescut constant lună de lună.
Astfel, la finele lunii iulie, PAID avea emise 320.658 de contracte, iar o lună mai tarziu ajunsese la 423.132 de poliţe. La finele anului trecut, numărul poliţelor PAD a ajuns la 736.318, de la 331.131 contracte la 31 decembrie 2012.
La finele lunii aprilie a acestui an, PAID avea 1,16 milioane de poliţe în portofoliu.
Datele asociaţiei asigurătorilor din România (UNSAR) arată că, la finele lunii septembrie 2013, Omniasig avea 278.128 de poliţe în vigoare în clasa de asigurări de incendiu şi calamităţi naturale, de la 329.778 la finele lunii iunie 2013.
În total, la finele lunii septembrie 2013, portofoliul Omniasig număra 1,33 milioane de poliţe, comparativ cu 1,367 milioane la finele lunii iunie 2013.
Cu un capital de 439,6 milioane de lei, Omnniasig este parte a grupului Vienna Insurance Group (Austria), care deţine peste 99% din acţiunile asigurătorului român.
Societatea este al doilea jucător pe piaţa locală a asigurărilor.
VIG mai deţine pe piaţa românească BCR Asigurări de Viaţă şi Asirom.
Anul trecut, subscrierile Omniasig au scăzut cu 14,2% faţă de 2012, la 881,1 milioane de lei, pe fondul reducerii veniturilor din poliţe RCA şi CASCO cu 11,5%, respectiv 33,1%.
Citeşte şi:
Cum poate fi verificată valabilitatea poliţelor obligatorii de locuinţe emise prin Omniasig
Citeşte şi:
PICCJ: Societatea de asigurare Omniasig încheia poliţe de asigurare facultativă pentru locuinţe şi le antedata
Citește pe alephnews.ro: Călin Georgescu anunță că va merge mâine dimineața la secția de votare din Mogoșoaia. Candidatul va aștepta să voteze în turul doi al prezidențialelor
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Întâlnire trilaterală la Palatul Élysée din Franța. Macron, Trump și Zelenski s-au întâlnit în Paris, înainte de ceremonia de redeschidere a Catedralei Notre Dame
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
PROSPORT.RO
Ion a fost dat dispărut pe 6 decembrie. Ireal unde a fost găsit acum, la doar o zi după ce familia a dat alarma
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe