Mii de cereri pentru recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului

Aproape 6.000 de persoane, reprezentând patru la sută din numărul total de beneficiari, au solicitat recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de la 600 de lei la 85 la sută din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni înainte de naştere, informează, marţi, Ministerul Muncii.

650 afișări
Imaginea articolului Mii de cereri pentru recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului

Mii de cereri pentru recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (Imagine: Mediafax Foto)

Din datele înregistrate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), raportat la cei 174.300 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului care erau în plată la sfârşitul anului trecut, au fost primite la nivelul agenţiilor teritoriale pentru prestaţii sociale aproximativ 12.600 de solicitări noi privind recalcularea sau stabilirea drepturilor de indemnizaţie.

Potrivit MMFPS, 6.600 dintre solicitările noi au fost primite de la primării şi vizează acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului pentru prima dată, iar 5.900 dintre ele sunt pentru recalcularea indemnizaţiei de la 600 de lei la 85 la sută din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni înainte de naştere.

"Până în prezent, doar circa patru la sută dintre persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului au solicitat, pe bază de documente, recalcularea indemnizaţiei pentru creşterea copilului", precizează MMFPS.

Persoanele beneficiare ale indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor primi, până la recalcularea dreptului, suma de 600 lei. După recalculare, acestea vor primi indemnizaţia rezultată, inclusiv sumele restante reprezentând diferenţele de calcul începând cu luna ianuarie 2009.

La nivelul municipiului Bucureşti, Agenţia pentru prestaţii sociale a municipiului Bucureşti şi-a modificat programul de lucru cu publicul, persoanele care doresc recalcularea indemnizaţiei putând să solicite acest lucru în zilele de luni, miercuri şi joi, între orele 9.00 şi 15.00 sau marţi şi vineri, între orele 14.00 şi 18.00.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilită de fostul Executiv la 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, a fost plafonată de Guvern la echivalentul a trei salarii medii pe economie, de maximum 4.000 de lei. Plafonarea indemnizaţiei a fost decisă în şedinţa de Guvern din 30 de decembrie anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici