Un bulgar a încercat să introducă ilegal în România încălţăminte contrafăcută de 570.000 euro

Aproape 6.000 de perechi de încălţăminte contrafăcută, pe care un bulgar a încercat să le introducă ilegal în România, au fost confiscate în Giurgiu. Dacă ar fi fost vândută, încălţămintea valora 570.000 euro.

4137 afișări
Imaginea articolului Un bulgar a încercat să introducă ilegal în România încălţăminte contrafăcută de 570.000 euro

Un bulgar a încercat să introducă ilegal în România încălţăminte contrafăcută de 570.000 euro

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul bulgar P.P., în vârstă de 66 de ani, la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, încălţăminte din Grecia pentru o societate din România.

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, 5.680 perechi de încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, cetăţeanul bulgar a declarat că este angajatul firmei de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că bunurile sunt contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 570.000 euro au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - I.P.J. Giurgiu.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici