Miliardarul Beny Steinmetz, cercetat în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa, a fost reţinut într-un caz de spălare de bani şi dare de mită în Israel

Benjamin "Beny" Steinmetz, trimis în judecată în România în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, a fost reţinut în Israel pentru presupusa implicare într-un caz spălare de bani şi dare de mită, informează site-ul cotidianului Haaretz.

2536 afișări
Imaginea articolului Miliardarul Beny Steinmetz, cercetat în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa, a fost reţinut într-un caz de spălare de bani şi dare de mită în Israel

Miliardarul Beny Steinmetz a fost arestat într-un caz de spălare de bani şi dare de mită în Israel

Steinmetz şi alţi trei oameni de afaceri şi un consultant au fost reţinut luni pentru audieri într-un caz privind presupusa folosire de contracte false, fraude, spălare de bani şi obstrucţionarea justiţiei.

Locuinţele şi birourile suspecţilor au fost percheziţionate de anchetatorii israelieni.

Poliţia crede că suspecţii ar fi folosit în mod sistematic contracte pentru tranzacţii inexistente, inclusiv afaceri cu proprietăţi într-o ţară străină, cu scopul transferului şi spălării banilor obţinuţi în mod ilegal.

Benjamin Steinmetz este judecat în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, alături de mai multe persoane, printre care Tal Silberstein, om de afaceri israelian, Paul al României, Remus Truică şi Dan Andronic.

În anul 2015, presa din România scria că miliardarul Beny Steinmetz, Shimon Sheves, fostul şef de cabinet al lui Yitzhak Rabin, şi Tal Silberstein, fostul consilier al lui Ehud Olmert, Ehud Barak, dar şi al lui Traian Băsescu, ar fi fost suspectaţi de implicare în tranzacţii imobile ilegale care au adus statului român un prejudiciu de peste 160 de milioane de dolari, relatează cotidianul Haaretz.

Poliţia din Israel a confirmat că în cadrul anchetei a colaborat cu instituţii internaţionale, inclusiv FBI şi poliţia elveţiană.

Autorităţile de la Tel Aviv nu au dat publicităţii numele celorlalţi patru suspecţi reţinuţi în acest caz, informează site-ul cotidianului Times of Israel.

Consultantul politic Tal Silberstein se numără printre persoanele reţinute în Israel - surse

Consultantul politic israelian Tal Silberstein se numără printre persoanele reţinute de autorităţile israeliene în cadrul anchetei privind spălare de bani, fals şi uz de fals, anunţă surse citate de presa austriacă.

Tal Silberstein, fost consilier pentru campania electorală al cancelarului austriac Christian Kern, se numără printre persoanele reţinute pentru audieri, afirmă surse citate de publicaţiile Der Standard şi DiePresse.

Informaţia privind reţinerea lui Tal Silberstein încă nu a fost confirmată oficial.

Cotidianul israelian Haaretz a relatat luini dimineaţă că miliardarul israelian Beny Steinmetz şi alţi trei oameni de afaceri au fost reţinuţi pentru audieri, fiind acuzaţi de fals, uz de fals, fraudă, abuz de încredere şi obstrucţionarea justiţiei.

Tal Silberstein şi Benjamin Steinmetz sunt judecaţi în lipsă alături de mai multe persoane, printre care Paul al României, Remus Truică şi Dan Andronic, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici