Prima pagină » Social » Militar american de la baza Mihail Kogălniceanu, rănit uşor în timpul unei aplicaţii

Militar american de la baza Mihail Kogălniceanu, rănit uşor în timpul unei aplicaţii

Un militar american de la baza Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, a fost rănit uşor, luni dimineaţă, în timpul unei aplicaţii în poligonul de la Babadag, el fiind internat, în prezent, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa.
Militar american de la baza Mihail Kogălniceanu, rănit uşor în timpul unei aplicaţii
24 aug. 2009, 13:24, Social

Ofiţerul de Relaţii Publice al Joint Task East Force, Manuela Stroescu, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut, luni dimineaţă, în jurul orei 11.00, în Poligonul de la Babadag, din judeţul Tulcea, militarul american fiind rănit uşor, viaţa lui nefiind pusă nicio clipă în pericol.

Primele informaţii arată că rănirea militarului american a fost provocată de o grenadă care a explodat în apropierea acestuia.

La ora transmiterii acestei ştiri, soldatul american se află deja la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde este supus unor investigaţii medicale de specialitate.

Manuela Stroescu a mai declarat că, potrivit documentelor semnate între oficialii Ministerelor Apărării american şi român, date despre identitatea rănitului nu pot fi făcute publice decât cu acceptul lui şi al conducerii Bazei americane de la Mihail Kogălniceanu.

Militarii români şi americani participă la exerciţiul "Joint Task Force – East Rotation – 2009", care a început marţi, 11 august, la Poligonul Babadag din judeţul Tulcea, în vederea executării unui antrenament în comun.