Ministerul Educaţiei a revenit asupra informaţiilor privind structura anului şcolar 2023-2024

Ministerul Educaţiei a revenit marţi asupra informaţiilor transmise iniţial cu privire la structura anului şcolar 2023-2024.

1010 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei a revenit asupra informaţiilor privind structura anului şcolar 2023-2024

Ministerul Educaţiei a revenit asupra informaţiilor privind structura anului şcolar 2023-2024

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, marţi, a fost avizat, în cadrul Comisiei de dialog social, proiectul de Ordin al ministrului educaţiei privind structura anului şcolar 2023-2024.

Deşi initial anunţase că programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna Verde” se vor desfăşura în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităţilor de învăţământ, ulterior reprezentanţii Ministerului au transmis că acestea se pot derula până pe 26 aprilie 2024.

De asemenea, dacă iniţial vacanţa la deciza inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti a fost anunţată pentru perioada 19 februarie – 10 martie 2024, ulterior Ministerul a anunţat că săptămâna de vacanţă este programată în perioada în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Astfel, ordinul prevede 36 de săptămâni de cursuri, care vor începe în 11 septembrie 2023 şi se vor termina în 21 iunie 2024.

„Decizia ca anul şcolar următor să se structureze în intervale de cursuri (module) şi intervale de vacanţă este fundamentată, pe de o parte, pe importanţa asigurării ritmicităţii în cadrul procesului instructiv-educativ, pe de altă parte, pe imposibilitatea unei evaluări relevante a impactului actualei forme de organizare, înainte de încheierea unui an şcolar. O evaluare relevantă a impactului organizării anului şcolar în intervale de cursuri (module) alternate cu intervale de vacanţă se va putea face după încheierea anului şcolar 2022-2023”, arată Ministerul Educaţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
structura,
an,
şcolar

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici