Ministerul Justiţiei: Lia Savonea recidivează în încălcarea atribuţiilor plenului CSM

Ministerul Justiţiei transmite că şefa CSM, Lia Savonea, „recidivează” în încălcarea atribuţiilor plenului şi ale ministrului Justiţiei deoarece a demarat iniţiativă legislativă privind legea ANI, în condiţiile în care Consiliul nu poate transmite propuneri decât prin intermediul instituţiei.

895 afișări
Imaginea articolului Ministerul Justiţiei: Lia Savonea recidivează în încălcarea atribuţiilor plenului CSM

Ministerul Justiţiei: Lia Savonea recidivează în încălcarea atribuţiilor plenului CSM

Cu privire la posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a avea iniţiativă legislativă, Ministerul Justiţiei precizează într-un comunicat postat pe Facebook:

„Potrivit art. 74 din Constituţie: „Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”. Astfel, prin dispoziţiile constituţionale anterior menţionate sunt determinaţi limitativ subiecţii exclusivi ai dreptului de exercitare a iniţiativei legislative, respectiv: Guvernul, deputaţii, senatorii sau un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot”, se arată în sursa citată.

Ministerul mai arată că, potrivit art. 38 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Plenul CSM „poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei". De asemenea, potrivit art. 38 alin. (3) din acelaşi act normative, „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti”.

Consiliul Superior al Magistraturii nu se poate sesiza din oficiu cu privire la acte normative care nu privesc autoritatea judecătorească (art. 38 alin. 3 din Legea nr. 317/2004) sau cel puţin domeniul justiţiei (art. 38 alin. 4 din Legea nr. 317/2004), mai este subliniat în mesaj.

„Pe cale de consecinţă, CSM, şi cu atât mai puţin preşedintele acestei instituţii, nu are iniţiativă legislativă şi nici nu poate transmite propuneri de modificări legislative decât prin intermediul ministrului justiţiei. Reiterăm şi cu acest prilej necesitatea respectării de către fiecare autoritate publică, inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, a atribuţiilor constituţionale şi legale”, mai arată sursa citată.

Şefa CSM, Lia Savonea, „recidivează” în încălcarea atribuţiilor plenului, mai spune Ministerul, în condiţiile în care judecătorii din Braşov a iniţiat procedura de revocare a acesteia.

„Reamintim că la începutul acestui an, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Braşov a iniţiat procedura de revocare a doamnei Lia SAVONEA din funcţia de membru al CSM „pentru încălcarea de către preşedintele CSM a atribuţie referitoare la competenţa Plenului de a sesiza ministrul justiţiei privitor la iniţierea unor modificări legislative”. Constatăm, astfel, că preşedintele CSM „recidivează” în încălcarea atribuţiilor Plenului CSM, ale ministrului justiţiei şi ale Ministerului Justiţiei”, mai precizează comunicatul.

Ministerul condus de Ana Birchall mai subliniază şi lipsa poziţiei CSM privind rapoartele GRECO: „Referitor la întârzierea transmiterii poziţiei privind cele două rapoarte GRECO, amintim această lucrare a fost pusă pe ordinea de zi a Şedinţei Plenului CSM din data de 08.10.2019 şi nu anterior, aşa cum este precizat în comunicatul CSM - aspect ce poate fi verificat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la secţiunea dedicată şedinţelor Plenului CSM. Reamintim faptul că ultimul raport GRECO a fost publicat în data de 09.07.2019 şi abia după 3 luni a fost pus pe ordinea de zi a Plenului CSM”.

Ana Birchall, ministrul Justiţiei, a transmis că CSM a „uzurpat” atribuţiile Ministerului Justiţiei şi a trimis direct la comisia din Senat modificarea legii Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ulterior, CSM a răspuns că afirmaţia lui Birchall a fost în mod intenţionat eronată cu scopul exclusiv al „decredibilizării activităţii Consiliului Superior al Magistraturii”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici