Miniştrii Apărării şi Finanţelor, convocaţi de urgenţă de premierul Mihai Tudose - surse

Premierul Mihai Tudose i-a chemat de urgenţă pe miniştrii Apărării şi Finanţelor, Adrian Ţuţuianu şi Ionuţ Mişa, pentru a le cere explicaţii legate de comunicatul MApN referitor la plata salariilor pentru militari, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

883 afișări
Imaginea articolului Miniştrii Apărării şi Finanţelor, convocaţi de urgenţă de premierul Mihai Tudose - surse

Miniştrii Apărării şi Finanţelor, convocaţi de urgenţă de premierul Mihai Tudose - surse

”Premierul este foarte surprins de comunicatul MApN, deoarece nu înţelege de ce a fost dat acest comunicat în condiţiile în care MApN are bani”, au precizat sursele citate.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că angajaţii nu vor lua veniturile în întregime pe 15 septembrie, aşa cum se întâmpla până acum, urmând ca aceştia să primească banii pentru norma de hrană şi chirii după 25 septembrie.

"În scopul abordării prudenţiale a execuţiei bugetare, în condiţiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017 şi necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr 69/2010, Direcţia financiar-contabilă din M.Ap.N. a dispus către toţi ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale, următoarele: efectuarea, în data de 15 septembrie, a plăţii sumelor aferente soldelor/salariilor nete, fără contribuţiile individuale şi impozit; efectuarea, la aceeaşi dată, a plăţii diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe; efectuarea, între 21 şi 25 septembrie, a plăţii sumelor reprezentând contribuţiile angajatorului cât şi ale angajatului şi a impozitului pe venit; efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plăţii sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)", transmite Ministerul Apărării Naţionale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici