Ministru Sănătăţii: Se vor suplimenta posturile de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie

Ministru Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, luni, că a fost semnat un memorandum cu Ministerul Finanţelor pentru suplimentarea locurilor de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie, pentru aceia care au luat punctaj de trecere la examenul de rezidenţiat, dar nu au obţinut un post.

1749 afișări
Imaginea articolului Ministru Sănătăţii: Se vor suplimenta posturile de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie

Ministru Sănătăţii: Se vor suplimenta posturile de rezidenţi în cabinetele de medicină de familie

"Am promis că ne vom ocupa de soarta celor 400 de rezidenţi, care au obţinut punctaj de trecere la examenul de rezidenţiat, dar fără posibilitatea de a ocupa un loc sau post. La mijlocul lunii februarie m-am întâlnit cu rectorii de medicină şi farmacie şi am discutat despre situaţia acestor rezidenţi. Astăzi a fost încheiat un memorandum cu ministerul Finanţelor, prin care suplimentăm numărul de posturi pentru medicina de familie pentru acei rezidenţi care au promovat examenul de rezidenţiat", a declarat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, salariile rezidenţilor au fost mărite ca urmare a intrării în vigoare a Legii Salarizării Unitare, astfel încât, un medic rezident anul VI - VII, care lucrează într-un spital va avea o creştere de la 4.087 la 7.900. Un medic rezident anul IV – V va beneficia de o ceştere de la 3.386 la 7.300 de lei, iar un medic anul III va încasa 6.700 de lei, având un salt de la 3.294

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici