Ministrul Comunicaţiilor a testat metodele inteligente de plată a călătoriei cu autobuzul

Ministrul Comunicaţiilor, Delia Popescu, s-a plimbat, vineri, cu autobuzul prin Alba Iulia, după ce şi-a cumpărat un bilet pe care l-a plătit prin SMS, fiind interesată pe parcursul călătoriei dacă există internet şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

658 afișări
Imaginea articolului  Ministrul Comunicaţiilor a testat metodele inteligente de plată a călătoriei cu autobuzul

Alba: Ministrul Comunicaţiilor a testat metodele inteligente de plată a călătoriei cu autobuzul (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul Comunicaţiilor, Delia Popescu, a participat, vineri, la conferinţa de lansare a proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”, iar apoi s-a plimbat cu autobuzul prin oraş.

Un reprezentant al Societăţii de Transport Public Alba i-a prezentat ministrului serviciile pentru călători, între care facilităţi pentru persoane cu handicap, internet gratuit şi plata inteligentă a biletelor.

Ea a fost informată că un bilet, cu care se poate circula o oră, poate fi cumpărat printr-un SMS la numărul 7477, care costă 0,45 euro plus TVA sau cu aplicaţia mobile pay wallet. Totodată este valabilă şi varianta tradiţională, a călătoriei cu bilet sau abonament.

”Este minunat că daţi posibilitatea cetăţenilor să aibă mai multe canale să-şi procure un bilet de transport. Soluţiile inteligente sunt soluţiile viitorului, dar nu trebuie să renunţăm nici la varianta clasică pentru că avem parte din populaţia care încă mai este legată de varianta clasică şi îşi cumpără un bilet de autobuz de la chioşcul din staţie”, a spus Delia Popescu în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul vizitei.

Ministrul Comunicaţiilor a declarat în cadrul conferinţei de lansare a proiectului "Alba Iulia Smart City ", că un oraş inteligent este unul care creează oportunităţi egale pentru toţi, iar tehnologia simplifică existenţa şi face viaţa mai puţin costisitoare.

”Proiectul pilot Alba Iulia – Smart City îşi propune ca principale obiective implementarea de tehnologii smart precum combinarea inteligentă a deşeurilor, transportul public inteligent, interacţiunea deschisă şi transparentă a administraţiei publice locale cu cetăţenii săi, promovarea zonelor turistice locale şi regionale, monitorizarea traficului rutier, parcări inteligente, sisteme inteligente de furnizare a energiei electrice”, a spus Delia Popescu la conferinţa de lansare.

Ea a adăugat că "smart" şi tehnologizat înseamnă ”mai educat, mai sănătos” şi mai multe oportunităţi pentru mediul de afaceri şi cetăţeni, ”beneficii care se traduc prin îmbunătăţirea calităţii vieţii”.

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a propus pentru perioada 2016 – 2018 iniţierea proiectui pilot de transformare a Municipiului Alba Iulia într-un oraş inteligent – Alba Iulia Smart City 2018. Acest proiect se bazează pe dezvoltarea de parteneriate cu asociaţii, companii, institute de cercetare-dezvoltare, universităţi şi nu în ultimul rând voluntari. Proiectul se materializează în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici