„La sfârşitul acestei activităţi extraordinar de frumoasă şi foarte reuşită, un moment de neatenţie, mi-l asum, am spus-o din prima zi. A fost un moment de greşeală, telefonul fiind în buzunar vibrând întruna.
Am spus că este un mesaj important, un telefon important, doar am verificat. A fost un moment de greşeală, îmi asum, asta este. În momentul de faţă mi-e foarte greu să văd unde a ajuns. Nu există lipsă de respect pentru militari. Resursa cea mai de preţ a MApN este tocmai resursa umană. (…) Este vorba de o neatenţie din partea mea din care mi-am învăţat lecţia”, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş, la TVR1.
Precizările vin în contextul în care ministrul Apărării a fost fotografiat, în acest week-end la Bistriţa, stând cu ochii în telefon, deşi prin faţa sa trecerea militarii Batalionului 812 Infanterie, Şoimii Carpaţilor, din Afganistan, care îi dădeau onorul.