Ministrul Petre Daea a cumpărat sute de perechi de şosete de lână dintr-un sat din Sibiu - FOTO

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a cumpărat aproape 700 de perechi de şosete de lână, croşetate manual, dintr-un sat din judeţul Sibiu, pe care intenţionează să le doneze unor cămine de bătrâni. În luna noiembrie, ministrul a cumpărat o pereche pentru el şi a fost mulţumit.

1779 afișări
Imaginea articolului Ministrul Petre Daea a cumpărat sute de perechi de şosete de lână dintr-un sat din Sibiu - FOTO

Ministrul Petre Daea a cumpărat sute de perechi de şosete de lână dintr-un sat din Sibiu - FOTO

Un consilier al ministrului Petre Daea a venit, miercuri, la Sibiu, pentru a prelua comanda făcută de Petre Daea. Mulţumit de şosetele pe care le-a cumpărat din piaţă, când a lansat campania ”Alege oaia”, la Sibiu, Daea i-a spus vânzătoarei din Tilişca să îi pregătească mai multe perechi.

”Consilierul ministrului Agriculturii, Ionuţ Diaconeasa, împreună cu prefectul Sibiului, Adela Muntean, au fost, astăzi (miercuri - n.r.), oaspeţii unor doamne speciale din Tilişca. Cei doi oficiali au fost mesagerii ministrului Petre Daea şi ai angajaţilor din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care au comandat sute de perechi de ciorapi de lână. După ce, luna trecută, ministrul Petre Daea a cumpărat o pereche de şosete din Piaţa Ţărănească de la Sala Transilvania Sibiu, colectivul ministerului a decis să cumpere ciorapi de lână pentru a-i dona unor cămine de bătrâni”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Sibiu.

Femeile din Tilişca au reuşit să finalizeze 680 de perechi de şosete de lână, care vor ajunge la persoanele vârstnice înainte de Crăciun.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lansat, în 18 noiembrie, la Sibiu, campania ”Alege oaia” şi a cumpărat din Piaţa Ţărănească Transilvania o pereche de şosete şi o vestă de lână de la femeile care croşetează astfel de produse în mod traditional, la Tilişca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici