Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor din Constanţa să evacueze imediat tabăra de la Năvodari

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut, joi, autorităţilor locale din judeţul Constanţa să închidă imediat tabăra Năvodari şi să sancţioneze persoanele care se opun evacuării, arătând că nu este normal ca o parte dintre copiii cazaţi în unitate să fie manipulaţi şi să refuze transferul.

1 afișare
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor din Constanţa să evacueze imediat tabăra de la Năvodari

Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor din Constanţa să evacueze imediat tabăra de la Năvodari

"Este o mare nedumerire pentru noi să stabilim suspendarea activităţii din punct de vedere igienico-sanitar a întregii tabere şi totuşi acolo să existe oameni care să nu respecte legea. Să fie unii care îi manipulează pe copii, care incită la nerespectarea legii. Cer autorităţilor din judeţul Constanţa să aplice imediat şi hotărât legea. Cine nu respectă legea, va trebui să suporte consecinţele. Noi nu dăm socoteală decât cetăţeanului pentru ceea ce facem, iar acestuia trebuie să-i asigurăm condiţii corecte de cazare şi de mâncare în tabere", a spus Nicolăescu.

El a anunţat că va solicita reprezentanţilor în teritoriu ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţiei de Finanţe Publice şi Inspecţiei Muncii să verifice dacă la tabăra de la Năvodari nu există cumva şi angajaţi încadraţi fără forme legale de muncă, iar plăţile aferente serviciilor nu sunt facturate, aşa cum indică unele informaţii.

Activitatea taberei Năvodari, incluzând cantina şi spaţiile de cazare, va fi suspendată integral, iar conducerea unităţii va fi obligată să îndeplinească criteriile igienico-sanitare înainte de a solicita o nouă autorizare de funcţionare, a anunţat, miercuri, la Guvern, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici