Minivacanţă de 1 Mai: Bugetarii ar putea avea zi liberă pe 30 aprilie

Guvernul a discutat în şedinţa de miercuri posibilitatea ca bugetarii să nu lucreze pe 30 aprilie, pentru a se prelungi astfel minivacanţa de 1 Mai, o decizie urmând să fie luată săptămâna viitoare, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bogdan Oprea, purtatorul de cuvânt al MDRT.

2119 afișări
Imaginea articolului Minivacanţă de 1 Mai: Bugetarii ar putea avea zi liberă pe 30 aprilie

Minivacanţă de 1 Mai: Bugetarii ar putea avea zi liberă pe 30 aprilie (Imagine: Marius Vasilica/Mediafax Foto)

"Guvernul a discutat în şedinţa de azi posibilitatea ca ziua de 30 aprilie să fie liberă pentru bugetari, urmând să fie recuperată ulterior. A fost o discuţie de principiu, o decizie urmând să fie luată în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare", a spus Oprea.

Bugetarii sunt liberi marţi, 1 mai, şi dacă nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive.

"MDRT susţine această iniţiativă, pentru că ar duce la creşterea circulaţiei turistice de 1 mai şi la un număr mai mare de zile petrecute de turişti în staţiuni", a adăugat Oprea.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turişti români vor merge pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut.

Cele mai căutate staţiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun şi Vama Veche.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici