Mioara Mantale vrea să se adreseze CEDO în cazul revocării din funcţie

Fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale vrea să acţioneze statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul revocării sale din funcţie, după ce instanţa supremă a respins ca nefondat recursul acesteia la decizia Curţii de Apel Bucureşti.

139 afișări
Imaginea articolului Mioara Mantale vrea să se adreseze CEDO în cazul revocării din funcţie

Mioara Mantale vrea să se adreseze CEDO în cazul revocării din funcţie (Imagine: Mediafax Foto)

Avocatul care a apărat-o pe Mioara Mantale pe toată durata procesului în care fostul prefect al Capitalei a cerut anularea ordinului de revocare din funcţie a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că aceasta "este hotărâtă să epuizeze toate căile de atac, atât naţionale, cât şi internaţionale".

"Dispoziţia dată de Guvern referitor la poziţia şi postura dumneaei a fost pe lângă lege. Astfel, dorim să epuizăm toate căile posibile şi să lăsăm forurile internaţionale să spună dacă decizia luată faţă de clienta mea a fost corectă" a precizat avocatul Radu Petru Pricop.

Întrebat dacă Mantale va solicita şi despăgubiri în cadrul acţiunii pe care o va formula la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), avocatul a arătat că după ce vor face nişte estimări, vor cere şi despăgubiri materiale.

În 14 mai, instanţa supremă a respins ca nefondat recursul Mioarei Mantale la decizia Curţii de Apel Bucureşti. În luna ianuarie, Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză Guvernului, considerând că retrogradarea Mioarei Mantale în funcţia de subprefect a fost legală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici