Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT, pus sub control judiciar într-un caz de evaziune

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, printre cei vizaţi fiind şi soţul Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT. Mircea Bica, soţul Alinei Bica, a fost adus, miercuri, la DIICOT Braşov, pentru audieri, fiind pus, ulterior, sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara.

4250 afișări
Imaginea articolului Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT, pus sub control judiciar într-un caz de evaziune

Percheziţii în Făgăraş pentru evaziune fiscală şi spălare de bani; printre vizaţi, soţul Alinei Bica

Mircea Bica, soţul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi ţara, iar alte patru persoane, între care şi liderul grupării, Dan Vasile, au fost reţinute pentru 24 de ore, audierile continuând şi la ora transmiterii acestei ştiri.

Potrivit procurorului Cătălin Borcoman, şeful DIICOT Braşov, Mircea Bica a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi are interdicţie de a părăsi ţara, el fiind cercetat pentru că ar fi comis, prin intermediul societăţii sale, două infracţiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu total de 88.000 lei şi o tentativă de evaziune fiscală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa citată a mai precizat că alte patru persoane, între care şi liderul grupării, Dan Vasile, au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

La ora transmiterii acestei ştiri, continuă audierile la DIICOT Braşov.

Mircea Bica a fost adus la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Braşov, miercuri, în jurul orei 12.30, cu o maşină a procurorilor, el fiind audiat alături de alte zece persoane implicate în acest dosar, între care şi liderul grupării de presupuşi evazionişti, Dan Vasile.

Întrebat dacă Bica a avut vreo legătură directă cu Dan Vasile, şeful DIICOT Braşov a spus că "faptele lui Bica sunt comise în legătură cu una din societăţile unui alt suspect".

"Bica nu este implicat în activitatea grupului şi în circuitul evazionist. Firma sa a relaţionat cu una dintre societăţile care are implicare în grup“, a afirmat Borcoman.

Potrivit sursei citate, gruparea evazionistă, care este compusă din mai multe persoane fizice şi juridice, utiliza pentru activităţile sale trei societăţi comerciale care beneficiau de lucrări publice.

"Pentru a deduce impozitul pe profit şi TVA au fost înfiinţate două societăţi de tip conductă şi o societate de tip fantomă prin intermediul cărora erau înregistrate operaţiuni de cheltuieli fictive, iar sumele de bani virate în cadrul circuitului evazionist erau ulterior retrase prin numerar de la ATM-urile unor unităţi bancare", a explicat Borcoman.

Acesta a precizat că ancheta a fost declanşată ca urmare a unei sesizări formulate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală cu care procurorii au colaborat de-a lungul anchetei, solicitând o serie de controale.

"În cadrul grupului evazionist au circulat aproximativ şapte milioane lei, iar prejudiciul estimat este de 3,4 milioane lei. În total, vor fi audiate 11 persoane, dintre care pentru şapte persoane au fost emise mandate de aducere“, a mai spus şeful DIICOT Braşov.

Procurorii DIICOT Braşov şi poliţiştii au făcut, miercuri, 17 percheziţii la persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Dintre cele 17 percheziţii, şase au fost făcute la locuinţele unor persoane din localităţile Jibert, Lisa şi Făgăraş, judeţul Braşov, iar 11 la sediile unor societăţi comerciale implicate în circuitul financiar contabil şi comercial creat şi utilizat de persoanele suspectate, potrivit Poliţiei Române.

"Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2010, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, format din şase persoane, în scopul iniţierii şi coordonării unui circuit evazionist prin intermediul unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Braşov, Alba şi Cluj. Societăţile ar fi fost controlate direct sau prin interpuşi de membrii grupării, aceştia urmărind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale generate de activităţile economice desfăşurate prin intermediul societăţilor în cauză", arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Membrii grupării ar fi produs un prejudiciu estimat la aproximativ 3.850.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neplătit.

"Persoanele bănuite ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor administrate achiziţii fictive de mărfuri şi prestări servicii de la firme de tip fantomă, generând astfel cheltuieli nereale. Plăţile efectuate către firmele fantomă pentru achiziţiile fictive erau transferate prin circuite bancare către alte firme, fiind ulterior retrase în numerar", a precizat Poliţia Română.

Surse judiciare au precizat că pentru comiterea infracţiunilor ar fi fost folosite două firme fantomă, din judeţele Alba şi Cluj.

Potrivit surselor judiciare, liderul grupării, Dan Vasile, apare în denunţul de la DNA al lui Ovidiu Tender, potrivit căruia acesta ar fi luat, împreună cu Mircea Bica, soţul Alinei Bica, pachetul majoritar de la UPRUC Făgăraş.

Numele lui Bica şi al lui Dan Vasile sunt menţionate în denunţul făcut de omul de afaceri Ovidiu Tender împotriva Alinei Bica, în care a arătat că i-ar fi dat mită, sub formă de acţiuni, printr-un intermediar.

În denunţul făcut în 28 ianuarie, Ovidiu Tender arăta că a fost nevoit să-l angajeze consilier pe Florin Mihăilescu, fost poliţist, care îi era consilier Alinei Bica, pentru a avea şansa unei susţineri din partea fostei şefe a DIICOT în soluţionarea în interesul său a dosarului Carom. Tender a scris în denunţ că i-a oferit lui Florin Mihăilescu salariu şi alte avantaje solicitate.

Totodată, Tender a arătat că, la solicitarea lui Mihăilescu şi a soţului Alinei Bica, a înstrăinat pachetul majoritar de la UPRUC CTR SA din Făgăraş, preţul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de un milion de euro trebuia să fie în cash, nefiind înregistrată în contabilitate.

Tender ar fi menţionat că Dan Vasile, "aflat în relaţii de prietenie cu familia Alinei Bica, mai exact cu soţul acesteia", a cumpărat acţiunile la UPRUC CTR SA, după ce i-ar fi fost virată suma de 3,5 milioane de euro dintr-un cont din Rusia într-un cont al său din Austria.

Dan Vasile, care are calitatea de martor într-unul din dosarele Alinei Bica, cunoscut ca dosarul Bica 2, ar fi spus că preluarea pachetului majoritar de acţiuni de la SC UPRUC CTR SA a fost făcută pentru Horia Enciu, care mai încercase să achiziţioneze acţiuni la acea societate, însă nu reuşise.

În dosarul Bica 2, fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată în 25 februarie, alături de Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.

Alina Bica este acuzată, printre altele, că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender să obţină o soluţie favorabilă în dosarul Rafo-Carom.

Potrivit procurorilor DNA, în cursul anului 2013, după preluarea funcţiei de procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, în urmărirea intereselor lui Ovidiu Tender, de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare în dosarul Carom, a dispus măsuri abuzive care să direcţioneze concluziile şi poziţia judiciară a DIICOT în faţa instanţei de judecată în cauza respectivă, de o manieră în care acesta să nu fie pasibil de o pedeapsă cu executare în regim de detenţie.

Alina Bica a susţinut că Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, i-a cerut să reanalizeze situaţia lui Ovidiu Tender, în dosarul Carom, dată fiind poziţia în Africa a acestuia din urmă şi contractele pe care urma să le deruleze, arăta instanţa supremă în motivarea uneia din deciziile de arestare, luată în dosarul Bica 2.

Bica a precizat în declaraţie că îl informa pe Coldea în legătură cu fiecare termen de judecată care se acorda în dosarul lui Ovidiu Tender, susţinând însă că nu a făcut "niciun demers de uşurare a situaţiei inc. Tender".

În decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat în dosarul Carom la 11 ani şi patru luni de închisoare, decizia nefiind însă definitivă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici