Mitică Popescu, deţinut în închisorile comuniste: Am avut şansa că eram tânăr. Mulţi au murit de foame

Actorul Mitică Popescu, încarcerat timp trei ani în mai multe închisori comuniste, printre care şi colonia de muncă de la Periprava, povesteşte cum mulţi deţinuţi mureau de foame şi de epuizare, iar alţii de inimă rea, declarând că el a avut noroc că era tânăr când a fost condamnat.

2994 afișări
Imaginea articolului Mitică Popescu, deţinut în închisorile comuniste: Am avut şansa că eram tânăr. Mulţi au murit de foame

Mitică Popescu, deţinut în închisorile comuniste: Am avut şansa că eram tânăr. Mulţi au murit de foame (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Mitică Popescu arată, pentru gandul.info, că a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că nu şi-a turnat nişte prieteni care, la o petrecere, au spus că vor să plece în America, în anul 1958.

"Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate", relatează actorul, precizând că a fost condamnat pentru "Nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei".

TITLURILE ZILEI

Pe Fişa matricolă penală care i-a fost întocmită scrie însă că Dumitru Popescu, student în anul II la Teatru în momentul reţinerii, fusese arestat de Securitate, pe 5 noiembrie 1958, "pentru faptul de Trădare şi trecere de frontieră".

"E o tâmpenie. Nu înţelegi că n-am avut niciun gând să fug?! D-aia mi-au şi dat doar trei ani. Ceilalţi au luat între opt şi 12 ani. Eu am luat minim de pedeapsă. Alta mai mică nici nu exista", spune acesta.

A fost încarcerat la data de 9 februarie 1959.

"După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Aşa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb. E drept că n-am stat acolo decât vreo trei luni, până în septembrie. Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă - am lucrat la dig, la canalele de desecare. La Salcia am stat până în noiembrie 1961, când m-au liberat", povesteşte scurt Mitică Popescu.

Nu şi-l aminteşte pe Ion Ficior, care conducea colonia de la Periprava în perioada aceea, dar îşi aminteşte suferinţele îndurate acolo: "Foamea era îngrozitoare. Ne dădea o zeamă de arpacaş şi un colţ de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasă direct din Dunăre, iar ţânţarii ne mâncau de vii".

Acestea au continuat la Salcia: "A venit tifoida peste noi; muncile erau crâncene. Mulţi au murit de foame şi de epuizare. Alţii de inimă rea. N-aveam voie să primim pachet sau să ne vedem rudele. Eram rupţi complet de lume. Oamenii, săracii, nu ştiau ce le face copilul; dacă le mai trăiesc părinţii; ce e cu soţia... Nimic. Sincer, eu am avut şansa că eram tânăr. Dar pentru cei în vârstă era îngrozitor. Se muncea pe rupte, trebuia să faci norma. Dacă nu, bătaia ta n-o lua nimeni".

În 1961, când i-au dat drumul din puşcărie, securiştii i-au pus în vedere să nu discute nimic despre ce a trăit în aceşti ani. "Mă urmăreau zi de zi. Toţi eram urmăriţi atunci, dar noi, ăştia cu «tinicheaua», în mod special. Fusesem dat afară din Institut, aveam probleme la dosar, nu mai aveam niciun rost. Abia după trei ani mi s-a permis să dau un nou examen la Teatru; şi asta datorită unor oameni care m-au apreciat în primii doi ani de şcoală".

Spune că a avut totuşi o satisfacţie atunci: "Nu plăteam cotizaţia la partid, că pe noi, ăştia cu probleme, nu ne făceau membri de partid".

Peste 40 de deţinuţi politici, supravieţuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunării, un adevărat "lagăr de exterminare", aşa cum chiar ei îl numesc, îşi amintesc perfect de condiţiile de detenţie şi în special de torturile aplicate personal de către comandantul Ion Ficior, potrivit tortionari.gandul.info.

Gândul a lansat, miercuri, platforma multimedia dedicată proiectului realizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), conţinând investigaţii şi dosarele complete ale torţionarilor comunişti.

IICCMER a solicitat Parchetului General începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torţionar prezentat, după Alexandru Vişinescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici