MJ către Interpol: Nu se poate da curs cererii de arestare provizorie pentru extrădarea lui Ionescu

Ministerul Justiţiei a comunicat Interopol că nu se poate da curs cererii autorităţilor singaporeze de arestare provizorie în vederea extrădării privindu-l pe Silviu Ionescu, întrucât România nu a renunţat la imunitatea de jurisdicţie penală în acest caz, iar cetăţenii români nu pot fi extrădaţi.

34 afișări
Imaginea articolului MJ către Interpol: Nu se poate da curs cererii de arestare provizorie pentru extrădarea lui Ionescu

MJ către Interpol: Nu se poate da curs cererii de arestare provizorie pentru extrădarea lui Ionescu (Imagine: Asiaone)

Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) a informat, vineri seară, într-un comunicat, Interpol a transmis, în urmă cu două zile, solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de autorităţile singaporeze în cazul lui Silviu Ionescu.

"În urma examenului de regularitate internaţională efectuat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările şi completările ulterioare, a solicitării de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de autorităţile singaporeze în cazul cetăţeanului român Silviu Ionescu, Ministerul Justiţiei a constatat că nu se poate da curs cererii", arată ministerul în comunicat, acest răspuns fiind deja comunicat Interopol.

Ministerul Justiţiei şi-a întemeiat răspunsul pe prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961, la care atât România, cât şi Republica Singapore sunt parte.

Potrivit articolului 31 alin.(1), agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. Imunitatea de jurisdicţie penală a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant.

"În cazul de faţă, România, în calitate de stat acreditant, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a început urmărirea penală împotriva lui Silviu Ionescu pentru faptele comise pe teritoriul Republicii Singapore. România, în calitate de stat acreditant, nu a renunţat la imunitatea de jurisdicţie penală în acest caz, iar Republica Singapore, în calitate de stat acreditar, nu a transmis vreo solicitare scrisă în acest sens".

Ministerul Justiţiei mai precizează că, potrivit art. 19 alin. (1) din Constituţia României, cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.

Prin derogare de la prevederile alineatului (1) al art. 19, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. Prin urmare, pentru extrădarea cetăţenilor români trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii: a) între România şi statul solicitant să existe un tratat bi sau multilateral care să reglementeze extrădarea; b) să existe reciprocitate şi c) să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de legea română, respectiv Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, arată Ministerul Justiţiei.

"Autorităţile române au primit astăzi, 9 aprilie 2010, răspunsul oficial şi formal al părţii singaporeze la solicitările formulate prin comisia rogatorie internaţională adresate de Ministrul român al Justiţiei către Ministrul singaporez al Justiţiei la data de 11 februarie 2010. În acest fel sunt întrunite condiţiile pentru continuarea promptă a demersurilor procedurale conform legii de către organele abilitate", a comunicat, vineri, MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici