MMFPS ia în discuţie desfiinţarea unor instituţii din subordine şi transformarea în direcţii- surse

Ministerul Muncii ia în discuţie desfiinţarea mai multor instituţii din subordine şi transformarea lor în direcţii în cadrul ministerului, întâlnirea cu reprezentanţii acestora urmând să aibă loc luni, 6 aprilie, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

19 afișări

Printre instituţiile care ar putea fi desfiinţate se află Inspecţia Socială (IS), Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse (ANES), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).

Potrivit surselor citate, în cadrul întâlnirii de luni ar trebui să se analizeze varianta transformării acestor instituţii în direcţii în cadrul Ministerului Muncii.

O astfel de decizie ar putea pune în dificultate reprezentanţii ANPDC care, pe 6 iunie, trebuie să prezinte la Geneva raportul de ţară privind drepturile copilului, document care trebuie transmis o dată la cinci ani şi care trebuie să conţină informaţii legate inclusiv de organizarea instituţională în acest domeniu sau de legislaţie.

Mai mult, la prezentarea ultimului raport de ţară, României i s-a cerut să aibă o instituţie la nivel central care să se ocupe de monitorizarea şi respectarea drepturilor copilului, recomandându-i-se chiar înfiinţarea instituţiei Avocatul Copilului, propunere respinsă de Parlament care a explicat că în România există ANPDC.

De asemenea, o astfel de decizie ar pune în dificultate şi ANPH, instituţie care şi-a asumat finalizarea procesului de ratificare a Convenţiei ONU pentru persoanele cu handicap, document semnat de România în 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici