Moloţ ar fi condiţionat acordarea de fonduri comunei Turdaş de modul în care se vota la alegeri

Procurorii DNA Alba au extins urmărirea penală în dosarul în care este vizat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, acesta fiind suspectat şi că ar fi condiţionat acordarea de fonduri guvernamentale comunei Turdaş de modul în care localnicii ar fi votat la alegerile prezidenţiale.

226 afișări
Imaginea articolului Moloţ ar fi condiţionat acordarea de fonduri comunei Turdaş de modul în care se vota la alegeri

Moloţ ar fi condiţionat acordarea de fonduri comunei Turdaş de modul în care se vota la alegeri (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ (PNL), este audiat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie Alba, unde a fost citat să se prezinte în dosarul de corupţie în care, în 7 noiembrie, au fost făcute percheziţii la CJ, la locuinţa sa din Deva, precum şi la sediile a şapte firme, tot din Deva.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Mircea Moloţ ar fi în atenţia anchetatorilor pentru noi fapte, iniţial el fiind suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă, într-un dosar în care în 3 februarie 2014 a fost începută urmărirea penală in rem.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, obţinute de MEDIAFAX, în 31 octombrie, procurorii au extins urmărirea penală in rem în acest dosar, pentru "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

Anchetatorii arată că, în 19 octombrie, Mircea Moloţ s-ar fi folosit de autoritatea dată de funcţia publică pe care o deţine în virtutea faptului că îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, pentru direcţionarea unor fonduri guvernamentale către bugetul comunei Turdaş, în tranşe, contrar dispoziţiilor legale, "suma finală fiind condiţionată de modul în care alegătorii din comuna respectivă îşi vor exprima opţiunea de vot" la alegerile prezidenţiale.

De asemenea, tot în 31 octombrie a fost extinsă urmărirea penală in rem şi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În cazul acestei fapte, procurorii au date că SC Viva Construct a executat lucrările de asfaltare în localitatea Aurel Vlaicu, deşi nu avea autorizaţie şi contract, plăţile fiind făcute ilegal.

Anchetatorii susţin că aceste aspecte sunt susţinute şi de convorbirea telefonică purtată de către Viorel Rotar, director tehnic la CJ Hunedoara, cu un angajat al SC Viva Construct SRL, la data de 20 iunie 2014, precum şi de convorbirea telefonică purtată de Vasile Axinte, administrator şi acţionar al aceleiaşi firme, cu un angajat al CJ Hunedoara, în 25 iunie.

"Lucrările de asfaltare realizate de Viva Construct pe o distanţă de 2 km nu au la bază un contract legal încheiat, ci o comandă, cei doi interlocutori confirmând faptul că au dificultăţi în justificarea consumului de materiale pe situaţii de lucrări", se mai arată în documentele citate.

La percheziţiile care au fost făcute în 7 noiembrie, procurorii DNA Alba au ridicat documente din biroul preşedintelui CJ Mircea Ioan Moloţ, şi cel al vicepreşedintelui Tiberiu Ioan Balint, nicio persoană nefiind dusă atunci la audieri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara declara că procurorii au ridicat din locuinţa sa "o sumă de bani", "18 coli din care două pagini de ziar", CV-ul unei persoane şi "un bileţel găsit într-un plic cu bani".

Moloţ a spus că procurorii l-au întrebat despre legăturile sale cu anumite firme, din care de unele societăţi ştia, de altele nu. Moloţ a adăugat că a citit ulterior în presă că este vorba despre unele lucrări făcute "pe licitaţie" de Apa Prod, nu de Consiliul Judeţean, adăugând că nu ştie despre ce este vorba.

"E o societate care într-adevăr este în subordinea CJ, dar eu habar nu am când se face şi ce se face. E problema firmei şi responsabilitatea ei, nu am tangenţă cu licitaţiile respective. (...) Am citit comunicatul DNA şi pe cuvânt de onoare am aflat că este vorba despre o firmă care este a ginerelui meu sau e angajat el acolo. Suntem două familii diferite, fiecare cu afacerile lui, fără să mă intereseze cine şi ce contracte are", a declarat Moloţ.

Potrivit documentelor anchetatorilor, la sfârşitul anului 2011, Victor Arion, la acea dată director general al SC Apa Prod SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara (76,72%), alături de consiliile locale din judeţ, la solicitarea lui Ioan Mircea Moloţ, a avantajat SC Viva Construct SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului "Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate" şi a permis începerea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie.

Anunţul pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor aferente contractului a fost publicat de SC Apa Prod SA pe SEAP în 16 septembrie 2011, iar în 21 noiembrie 2011, SC Viva Construct a început lucrările de execuţie, deşi atunci nu era atribuit contractul. Societatea a încasat pentru acest contract, până la sfârşitul anului 2011, suma de 1.481.669 de euro, se arată în documentele citate.

În schimbul sprijinului primit de la preşedintele CJ Hunedoara, Vasile Axinte, administrator şi acţionar al SC Viva Construct SRL, a cedat execuţia unei părţi din lucrările din acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, societate controlată direct, în calitate de asociat şi administrator, de către ginerele lui Mircea Ioan Moloţ, Venter Roberto Patrik, potrivit sursei citate.

Ulterior, în perioada iunie 2012-martie 2013, Mircea Ioan Moloţ i-ar fi solicitat lui Victor Arion să avantajeze şi SC Euro Cons Expert SRL, societate controlată tot de Vasile Axinte, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr. 2 "Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara - construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara", din contractul de lucrări aferent proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara", contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Victor Arion ar fi participat direct la conceperea ofertei depuse pentru acest contract de către SC Euro Cons Expert SRL, în condiţiile în care activitatea membrilor Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) cu finanţare europeană era avizată de acesta, iar datele privind organizarea procedurii de achiziţie îi erau disponibile în calitate de director general al SC Apa Prod SA, beneficiarul procedurii de achiziţie, se mai arată în documentele citate.

În martie 2013, contractul de lucrări a fost atribuit SC Euro Cons Expert SRL, valoarea acestuia fiind de 3.756.744 de lei.

În schimbul sprijinului primit de la Mircea Ioan Moloţ pentru încheierea acestui contract, SC Viva Construct SRL a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde preşedintele CJ Hunedoara deţine un imobil, în condiţiile în care firma nu avea proiect tehnic sau autorizaţii de construire, iar contravaloarea lucrărilor fusese stabilită în sarcina executantului, conform aceloraşi documente.

Mircea Ioan Moloţ este preşedintele PNL Hunedoara şi vicepreşedintele Biroului Politic Naţional al PNL. El este preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara din 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. Anterior, între 2000 şi 2004, Mircea Moloţ a fost viceprimar al Devei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici