VIDEO  Momentul în care o sală întreagă îl huiduie pe Elon Musk a devenit viral

Mogulul tehnologiei, Elon Musk, a fost vizat de spectatorii prezenţi la Campionatul Mondial Valorant, un turneu de e-sport desfăşurat la Los Angeles.

1609 afișări
Imaginea articolului Momentul în care o sală întreagă îl huiduie pe Elon Musk a devenit viral

Momentul în care o sală întreagă protestează faţă de Elon Musk a devenit viral

Videoclipul care îl „imortalizează” pe magnatul sud-african Elon Musk în timp ce acesta este vizat de publicul prezent la Valorant World Championship, un turneu de e-sports dedicat popularului joc video cu acelaşi nume, desfăşurat la Los Angeles în weekend, a ajuns la 14,6 milioane de vizualizări pe Twitter.

Subiectul criticilor este managementul reţelei de socializare Twitter, al cărei proprietar unic este Musk din octombrie 2022, după ce magnatul a plătit 44 de miliarde de dolari.

Au trecut luni în care platforma s-a schimbat treptat, pierzându-şi numele şi logo-ul istoric - pasărea albastră a fost înlocuită cu un X negru - şi s-a introdus, de exemplu, un abonament plătit pentru căsuţa albastră care certifică autenticitatea utilizatorului.

În aprilie 2023, Twitter a fuzionat cu compania X Corp, deţinută tot de magnatul sud-african, iar la sfârşitul lunii iulie şi-a lansat programul de distribuire a veniturilor din publicitate cu creatorii de conţinut.

Schimbări neapreciate de mulţi utilizatori şi de investitorii de publicitate - în condiţiile în care valoarea de piaţă a social media a trecut de 15 miliarde de euro.

Spectatorii de la Campionatul Mondial Valorant l-au taxat. Pe lângă faptul că l-au huiduit pe Musk, au strigat tare şi clar către el: „Bring Back Twitter” („Dă-ne Twitter-ul înapoi”).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici