Negocierile Cancelarie-angajaţi, suspendate după decizia de desfiinţare a instituţiei

Negocierile dintre reprezentanţii Cancelariei primului-ministru şi cei ai angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi au fost suspendate pentru o săptămână, în contextul deciziei premierului de a desfiinţa această instituţie, au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, surse participante la discuţii.

14 afișări
Imaginea articolului Negocierile Cancelarie-angajaţi, suspendate după decizia de desfiinţare a instituţiei

Negocierile Cancelarie-angajaţi, suspendate după decizia de desfiinţare a instituţiei (Imagine: Mediafax Foto)

"Luni, a fost doar o discuţie de principiu în care s-a convenit că persoanele disponibilizate vor primi o sumă ca plată compensatorie, care nu a fost încă stabilită. O parte dintre angajaţi vor fi redistribuiţi către diferite instituţii, iar alţi angajaţi vor fi păstraţi în structura guvernamentală. Negocierile vor începe săptămâna viitoare", au spus sursele citate.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, participant la discuţii, a declarat că angajaţii îşi menţin solicitarea de a primi minimum zece salarii compensatorii în cazul disponibilizării şi că persoanele concediate ar urma să aibă prioritate la angajarea în instituţii publice nou-înfiinţate sau subdimensionate.

"Am discutat să se dea prioritate redistribuirii către instituţii publice nou-înfiinţate sau subdimensionate, cum sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Dezvolării Regionale, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Turismului. O parte dintre angajaţi îşi vor găsi aici locuri de muncă, o parte vor rămâne în noua structură la nivelul Guvernului, iar pentru restul vom găsi soluţii cu salarii compensatorii. Solicitarea noastră este în continuare de minimum 10 salarii compensatorii", a spus Oprescu.

Discuţiile dintre reprezentanţii persoanelor care vor fi disponibilizate din Cancelaria premierului şi conducerea instituţiei au început în urmă cu o săptămână, angajaţii solicitând minimum zece salarii compensatorii, oferta Guvernului fiind însă de acordare a unui singur astfel de salariu sau maximum două pentru persoanele care demisionează până la 1 martie.

Negocierile propriu-zise urmau să înceapă luni, 2 martie.

Şeful Cancelariei premierului a declarat, în urmă cu trei săptămâni, că reducerile de personal vor fi efectuate prin concediere colectivă, cu salarii compensatorii, într-o perioadă de până la 60 de zile.

La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Emil Boc a anunţat că, în maximum zece zile, Cancelaria va fi desfiinţată, după ce numărul de posturi a fost redus recent de la 304 la 167 locuri. Ordonanţa de desfiinţare va fi aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Citeşte şi

Cancelaria premierului, desfiinţată în maximum zece zile

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici