Nica: Acvila va rămâne în cadrul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, cu toată logistica preluată

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a declarat, miercuri, că Acvila va rămâne în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române, inclusiv cu toată logistica preluată.

35 afișări
Imaginea articolului Nica: Acvila va rămâne în cadrul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, cu toată logistica preluată

Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Dan Nica s-a arătat foarte mulţumit de activitatea pe care o desfăşoară jandarmii români în Kosovo, menţionând că achiziţiile pentru dotarea acestora trebuie realizate în funcţie de perfomanţele pe care le au.

Întrebat ce se va întâmpla cu cele opt maşini solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Nica a răspuns că vor fi analizate priorităţile.

"Cei din România pot să meargă şi cu alte tipuri de maşini, nu trebuie neapărat să meargă cu Tuareguri", a declarat ministrul.

Nica a spus că este de părere că aceste maşini ar trebui date celor care merg în Kosovo pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii cât mai bune.

Ministrul a precizat că, în prezent, Corpul de Control desfăşoară verificări la fosta unitate Acvila, el estimând că rezultatele anchetei vor fi finalizate săptămâna viitoare.

Jandarmeria a preluat de la Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie Acvila 46 de maşini, opt dintre acestea urmând să le dea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), a declarat, luni, şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române, Gheorghe Rizea.

Astfel, MAI a solicitat opt maşini, dintre care două marca Audi, patru marca Volkswagen Tuareg şi două marca Mercedes.

Jandarmeria a sesizat Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în legătură cu "numeroase nereguli" privind achiziţiile realizate de grupul de intervenţie "Acvila", arătând că un luptător avea trei perechi de schiuri, iar un tricou, cumpărat cu 100 de lei, era dus la casare după ce era purtat o singură dată.

Fostul şef al Acvila, Valeriu Mihai, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că achiziţiile pentru această unitate s-au derulat prin direcţiile de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor după reguli stricte.

De altfel, Valeriu Mihai a solicitat Comisiei de apărare din Senat să fie audiat în legătură cu activităţile desfăşurate de structura pe care a condus-o.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici