Nicolae Matei, fost primar din Năvodari, cere în instanţă suspendarea şi anularea OUG 14/ Kovesi, despre procesele privind OUG 14: Accesul la justiţie e liber

Fostul primar din Năvodari, Nicolae Matei, condamnat cu executare într-un dosar pentru dare de mită, dar eliberat condiţionat, şi trimis în judecată în alt dosar pentru abuz în serviciu şi tentativă la abuz în serviciu, dare de mită, a cerut în instanţă suspendarea şi anularea OUG 14.

2699 afișări
Imaginea articolului Nicolae Matei, fost primar din Năvodari, cere în instanţă suspendarea şi anularea OUG 14/ Kovesi, despre procesele privind OUG 14: Accesul la justiţie e liber

Fostul primar din Năvodari a cerut în instanţă suspendarea şi anularea OUG 14 (Imagine: Facebook Matei Nicolae)

Nicolae Matei a înregistrat două solicitări la Curtea de Apel Constanţa, una în care cere suspendarea OG 14, iar în a doua anularea acesteia, dar şi o solicitare la Curtea de Apel Bucureşti, în care cere suspendarea executării actului administrativ.

Toate cele trei solicitări au fost înregistrate în ultimele două zile, Matei susţinând că OUG 14 a fost adoptată cu încălcarea Constituţiei.

Nicolae Matei a fost condamnat definitiv, în luna februarie 2016, la un an şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. În rechizitoriul procurorilor DNA se arăta că, în perioada iunie - octombrie 2012, Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012. Matei a fost eliberat condiţionat după numai cinci luni de închisoare.

De asemenea, în noiembrie 2014, fostul primar al oraşului Năvodari a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, alături de alte şase persoane fizice şi juridice, între care şi un judecător de la Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată, tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu, dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat, după ce ar fi prejudiciat Primăria Năvodari, prin reconstituirea ilegală a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii, cu peste 26,5 milioane de euro.

Dosarul său se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Kovesi, despre procesele privind OUG 14: Accesul la justiţie e liber

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, joi, cu privire la faptul că mai multe persoane au cerut în instanţa anularea ordonanţei 14, că accesul la justiţie este liber, precizând că aşteaptă de la cei cu atribuţii să nu adopte legi care pot stopa lupta anticorupţie.

"Accesul la justiţie este liber, faptul că au fost adoptate cele două ordonanţe de urgenţe, noi am comentat inclusiv prin poziţiile publice, efectele pe care cel puţin Ordonanţa cu nr. 13 le-ar fi avut şi impactul pe care l-ar fi avut asupra luptei anticorupţie. Observăm că în ultima perioada din cauza acestor modificări care s-au încercat, o parte dintre dispoziţii au intrat în vigoare, o parte dintre dispoziţii au fost abrogate ulterior, s-au creat aceste demersuri în justiţie pe care noi nu le putem comenta, accesul la justiţie este liber, orice acţiune care este introdusă va fi soluţionată potrivit competenţelor de către judecător, o să vedem soluţiile care se vor da. Aşteptările noastre în general, nu numai de Parlament, şi de la Guvern, ci şi la cei care au atribuţii în a adopta modificări legislative, sunt multe adoptări legislative care pot stopa lupta anticorupţie, care pot afecta în mod grav lupta anticorupţie", a declarat Laura Codruţa Kovesi, la la sediul DIICOT.

Precizările vin în contextul în care pe rolul instanţelor de contencios administrativ au fost introduse mai multe cereri de suspendare şi de anulare a OUG 14 prin care a fost abrogata ordonanţa de urgenţă privind modificarea codurilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici