Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reînhumaţi în Cimitirul Ghencea Civil

Rămăşiţele pământeşti ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reînhumate, miercuri seară, în Cimitirul Ghencea Civil din Capitală, lângă locul în care fuseseră îngropate iniţial.

508 afișări
Imaginea articolului Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reînhumaţi în Cimitirul Ghencea Civil

Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reînhumaţi în Cimitirul Ghencea Civil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Bogdan Tănase, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că înhumarea a avut loc miercuri seară.

Potrivit lui Tănase, soţii Ceauşescu au fost îngropaţi împreună.

Cei doi au fost reînhumaţi în aceeaşi zonă în care fuseseră îngropaţi iniţial.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, nu a putut fi contactat.

Medicii legişti au confirmat, la începutul lunii noiembrie, că bărbatul îngropat în Cimitirul Ghencea este Nicolae Ceauşescu, concluzia rezultând în urma comparării ADN-ului cadavrului deshumat în iulie cu probe de la fiul lui, Valentin Ceauşescu şi de la unul dintre fraţi.

În cazul Elenei Ceauşescu, materialul cu care se putea compara proba era prea puţin, cercetările fiind oricum concentrate asupra lui Nicolae Ceauşescu unde existau mai multe referinţe genetice, a spus atunci, Dan Dermegiu, directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) din Bucureşti.

Rămăşiţele pământeşti ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost deshumate, în 21 iulie, pentru a fi luate câteva probe pentru testare ADN, singurul fiu al acestora care se mai află în viaţă, Valentin Ceauşescu, dorind să se stabilească dacă acestea sunt ale părinţilor săi.

Medicii legişti au prelevat probe de la Nicolae şi Elena Ceauşescu, rămăşiţele pământeşti ale acestora fiind apoi reînhumate.

Soţul Zoiei Ceauşescu, Mircea Oprean, a declarat, în ziua în care a avut loc deshumarea şi după vederea rămăşiţelor pământeşti ale soţilor Ceauşescu că înclină să creadă că în acele sicrie erau socrii săi, el precizând că a văzut paltonul şi pantalonii lui Nicolae Ceauşescu găuriţi de gloanţe.

Mircea Oprean a mai arătat atunci că, în opinia sa, cei doi nu au fost îngropaţi creştineşte, în sensul că în sicrie, în loc să se pună o pânză, s-a pus rumeguş, iar Nicolae Ceauşescu are mormântul pe o alee, între alte cavouri.

Întrebat dacă soţii Ceauşescu vor rămâne în locurile în care sunt înmormântaţi, Mircea Opean a spus că familia va cumpăra un alt loc în care să îi îngroape pe amândoi, tot în cimitirul Ghencea Civil.

Valentin Ceauşescu, singurul fiu al cuplului Ceauşescu, a devenit recent, alături de Mircea Oprean, proprietarul mormintelor din cimitirul Ghencea, după mai mulţi ani de procese.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici