Nicolăescu a obţinut, în 2008, peste 105.000 de lei din indemnizaţii

Fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a obţinut venituri salariale, conform declaraţiei de avere depuse la începutul lunii iunie, în valoare de 105.607 lei, câştigaţi din indemnizaţiile de la Minister, Camera Deputaţilor şi de la Camera Auditorilor Financiari, unde este prim-vicepreşedinte.

46 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu a obţinut, în 2008, peste 105.000 de lei din indemnizaţii

Nicolăescu a obţinut, în 2008, peste 105.000 de lei din indemnizaţii (Imagine: Mediafax Foto)

Conform declaraţiei sale de avere, Eugen Nicolăescu a dobândit, anul trecut, venituri salariale însumând peste 111.000 de lei, dintre care indemnizaţii în valoare de 77.272 lei de la Ministerul Sănătăţii, 4.389 lei de la Camera Depitaţilor pentru calitatea de deputat şi 23.946 lei de la Camera Auditorilor Financiari din România, unde deţine funcţia de prim-vicepreşedinte.

În plus, soţia liberalului, Constanţa Nicolăescu, a obţinut venituri salariale în valoare de 19.060 de la firma unde lucrează.

Potrivit declaraţiei de avere, Nicolăescu îşi menţine apartamentul de trei camere cumpărat, împreună cu soţia, în Târgu Mureş, în 2007, dar şi cei 45.000 de euro obţinuţi prin vânzarea unui apartament în Bucureşti, în decembrie 2008.

Liberalul nu deţine bijuterii, obiecte de artă, maşini, conturi în bancă, dar nici datorii.

Pe de altă parte, conform declaraţiei de interese, Nicolăescu şi-a vândut 5% din acţiunile deţinute la SC Team Audit Financiar, râmânând cu 85 % din acţiuni, a căror valoare a scăzut de la 9.000 de lei cât declara în decembrie 2008, la 850 de lei.

Conform declaraţiei de interese, acţiunile deţinute de liberal la Ager Solutions (25%) şi Unirea SA (5%), au scăzut de la 7.000 şi, respectiv, 1.000 de lei, în decembrie 2008, la 700 şi 100 de lei, valoare totală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici