Nicolescu a făcut atac de cord, a leşinat şi soţia acestuia, dar şi una din fiice

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a declarat că, din informaţiile furnizate de medici, preşedintele CJ Argeş, căruia i s-a făcut rău în instanţă, a suferit un atac de cord, deşi nu avea probleme cardiace, el precizând că şi soţiei, dar şi uneia dintre fiicele acestuia li s-a făcut rău.

82 afișări
Imaginea articolului Nicolescu a făcut atac de cord, a leşinat şi soţia acestuia, dar şi una din fiice

Nicolescu a făcut atac de cord, a leşinat şi soţia acestuia, dar şi una din fiice (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Pendiuc a spus că Nicolescu nu avea nicio afecţiune cardiacă, însă soţia acestuia avea probleme medicale, iar după ce i s-a făcut rău şefului CJ a leşinat şi aceasta.

Primarul din Piteşti a spus că şi uneia dintre fiicele lui Nicolescu i s-a făcut rău la scurt timp.

El a mai afirmat că înainte de a fi anunţată decizia instanţei, de emitere a mandatului de atrestare, Nicolescu era într-o stare psihică "relativ bună" şi era optimist în privinţa hotărârii Tribunalului.

Preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, arestat, joi seară, i s-a făcut rău în momentul în care urma să fie scos din instanţă şi dus în arest, fiind luat cu o targă şi dus la o ambulanţă aflată în curtea Tribunalului Argeş, iar la scurt timp a leşinat şi soţia acestuia.

Lui Nicolescu i s-a făcut în holul Tribunalului, în momentul în care aştepta ca duba Poliţiei să vină să îl preia pentru a-l duce în arest. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, al cărei echipaj i-a acordat primul ajutor.

"După primele simptome ar putea fi vorba despre un atac de cord şi urmează să îi acordăm îngrijiri medicale şui să vedem în contuinuare cum evoluează", a spus dr. Cristina Stocheci de la Serviciul de Ambulanţă Argeş.

La scurt timp, şi soţia preşedintelui CJ Argeş a leşinat în holul instanţei, fiindu-i acordată şi acesteia asistenţă medicală.

La ora transmiterii acestei ştiri, Nicolescu fusese urcat într-o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean din Piteşti, iar o altă ambulanţă a dus-o la spital şi pe soţia acestuia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, au decis, joi seară, magistraţii Tribunalului Argeş.

Decizia de joi seară a magistraţilor Tribunalului Argeş nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către avocaţii lui Nicolescu, la Curtea de Apel Piteşti.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA Piteşti, după ce a fost audiat timp de aproximativ patru ore şi au fost făcute percheziţii atât la biroul acestuia, cât şi la locuinţa sa din municipiu, fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici