Nicuşor Dan: Am asigurat echipa de handbal feminin de la CSM Bucureşti de stabilitate financiară în 2021

„Cu acordul majorităţii din Consiliul General, am asigurat echipa de stabilitate financiară în 2021”, afirmă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care spune că în câteva luni va prezenta o strategie pentru sport.

466 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan: Am asigurat echipa de handbal feminin de la CSM Bucureşti de stabilitate financiară în 2021

„O componentă importantă a muncii mele de până acum a fost să încerc să reclădesc încrederea în Primărie. A constructorilor, a creditorilor, a Comisiei Europene, a ONG-urilor, a mediilor profesionale. Toţi cer Primăriei doar predictibilitate şi seriozitate. Asta am făcut şi în seara asta cu echipa de handbal feminin de la CSM Bucureşti. O echipă de profesioniste, între primele din Europa, care nu au meritat starea de incertitudine care durează de aproape doi ani. Cu acordul majorităţii din Consiliul General, am asigurat echipa de stabilitate financiară în 2021”, anunţă Nicuşor Dan.

El menţionează că echipa de handbal feminin este un element important de promovare a oraşului.

„Avem de îmbunătăţit marketingul pentru a aduce mai mulţi bani privaţi la echipă. În sensul acesta am decis să înlăturăm inscripţia <Primăria Capitalei> de pe echipamentele de joc, în primul moment în care regulamentele competiţiilor ne-o vor permite. Sunt multe de făcut pentru sport. Vom stimula sportul de masă şi sportul şcolar. Am facut un prim pas solicitând Ministerului Educaţiei preluarea cluburilor sportive şcolare, avem o problemă cu reţeaua de baze sportive şi cu accesul la bazele sportive. Pentru moment ne concentrăm pe alte urgenţe, dar în câteva luni vom veni cu o strategie pentru sport”, conchide primarul general al Capitalei. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici