Noi garnituri de metrou în Capitală. Cum arată trenurile în circulaţie - GALERIE FOTO

Metrorex a introdus miercuri în circulaţie noile trenuri cumpărate de la firma CAF Spania, în urma unui contract de peste 97 de milioane de euro. Garniturile, botezate după cursuri de apă din România, circulă pe magistrala Pipera-Piaţa Victoriei- Piaţa Unirii-Berceni.

8042 afișări
Imaginea articolului Noi garnituri de metrou în Capitală. Cum arată trenurile în circulaţie - GALERIE FOTO

Noi garnituri de metrou în Capitală. Cum arată trenurile - GALERIE FOTO (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Trenurile circulă pe Magistrala 2 (Pipera - Aurel Vlaicu - Aviatorilor - Piaţa Victoriei 1 - Piaţa Romană - Universitate - Piaţa Unirii - Tineretului - Eroii Revoluţiei - Constantin Brâncoveanu - Piaţa Sudului - Apărătorii Patriei - Dimitrie Leonida - Berceni) şi se numesc Dunărea, Mureş, Prut, Olt, Ialomiţa, Someş, Siret, Argeş, Jiu, Buzău, Dâmboviţa, Bega, Tisa, Prahova, Bistriţa şi Suceava. Trenurile de metrou vor fi puse în circulatie eşalonat, în semestrul II al acestui an.

"Noile trenuri realizate de firma CAF Spania vor fi puse în funcţiune cu călători în data de 9 iulie 2014. Trenurile au fost cumpărate în urma încheierii contractului comercial nr. 89/29.11.2011, în valoare de 97.012.450 euro fără TVA, privind achiziţia a 16 trenuri noi de metrou, contract ce a fost atribuit în urma unei licitaţii publice internaţionale", se arată într-un comunicat al Metrorex.

Noile trenuri au 6 vagoane, lungimea de 113,6 metri, lăţimea de 3,2 metri şi capacitatea de a transporta un număr de 1.200 de călători. Viteza maximă este de 80 km/h, iar viteza comercială este de 40 km/h.

Totodată, prin punerea în circulaţie a noilor trenuri este înlocuit în totalitate parcul de trenuri de construcţie veche menţinut în circulaţie pe magistralele 1, 2 şi 3 şi este redus consumului de energie electrică cu aproximativ 5%, în timp ce costurile cu mentenanţa pentru cele 16 trenuri sunt mai mici cu aproximativ 40% faţă de costul suportat pentru cele vechi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici