Noi reguli privind licenţele de taxi în Bucureşti

Primăria Capitalei le solicită titularilor autorizaţiilor de taxi să prezinte, începând de joi, documente prin care să demonstreze că maşinile cu care practică serviciul de taxi se află în proprietatea lor, în caz contrar ei riscând să piardă licenţele.

6 afișări
Imaginea articolului Noi reguli privind licenţele de taxi în Bucureşti

Noi reguli privind licenţele de taxi în Bucureşti

În prezent, potrivit oficialului municipal, peste 20 de firme deţin aproximativ 1.500 de licenţe taxi, nu însă şi maşini în proprietate. Cum numărul de autorizaţii taxi este limitat, iar cererea este foarte mare, cei care deţin aceste licenţe le pun la dispoziţia altor firme sau persoane fizice, care vin cu maşinile proprii. Astfel, firma care deţine autorizaţiile funcţionează cu maşinile altora - de cele mai multe ori proprietatea şoferilor care nu au apucat să obţină autorizaţie taxi.

Potrivit noii legislaţii privind transportul în regim de taxi, titularii de autorizaţii taxi trebuie să aibă în proprietate şi maşini.

Astfel, începând de joi, cele 20 de firme trebuie să se prezinte la sediul municipalităţii cu un set de documente prin care să demonstreze că au maşini în proprietate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici