Nou curriculum pentru liceu, după 20 de ani: Programele școlare, lansate în dezbatere publică
Ministerul Educației arată că acesta este al doilea pas în reforma curriculumului liceal, după aprobarea planurilor-cadru, care au stabilit reperele disciplinare și de timp, prin raportare la profilul așteptat al absolventului în două variante; standard și alternativă.
„Acest al doilea pas, al elaborării programelor școlare, este fundamental pentru atingerea obiectivelor educaționale – formarea celor opt competențe cheie -, cu impact pozitiv semnificativ asupra alfabetizării funcționale”, transmit reprezentanții ministerului.
Cele opt competențe-cheie sunt: (1) competențe de limbă/comunicare (alfabetizare); (2) competențe multilingvistice; (3) competențe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică); (4) competențe digitale, (5) competențe de viață (personale/sociale/de a învăța să învățăm); (6) competențe civice, juridice și de mediu; (7) competențe antreprenoriale; (8) competențe de expresie și sensibilitate culturală.
„Este o schimbare paradigmatică a unor programe deja vechi de aproape 20 de ani”, mai spun reprezentanții Ministerului Educației.
Analfabetismul funcțional va fi redus
După aprobarea programelor școlare, urmează elaborarea manualelor și formarea profesorilor pentru implementarea acestui curriculum cu metode moderne, alături de finalizarea standardelor naționale de evaluare pentru fiecare programă școlară.
Peste 1.500 de specialiști au elaborat aceste programe și vor participa la dezbaterile legate de acestea.
„În urma acestui proces, sunt convins că generația care va avea șansa să fie pregătită la nivel liceal prin noul curriculum – începând cu clasa a IX-a din anul școlar 2026 – 2027 – va atinge standardele educaționale așteptate de țară, iar analfabetismul funcțional – care a devenit în ultimii ani un risc de securitate națională – va fi drastic redus”, susține Daniel David, ministrul Educației.
El spune că, la acest nivel, analfabetismul funcțional se referă, în principal la incapacitatea de a utiliza competențele de nivel liceal în activități specifice programelor și/sau vieții cotidiene, oamenii devenind astfel vulnerabili la pseudoștiință, prin manipulare și conspirații, și/sau la integrarea deficitară pe piața muncii, precum și la niveluri insuficient dezvoltate legate de alfabetizarea numerică și de limbă-comunicare.
Lista programelor școlare lansate în dezbatere este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației.