Nou focar de pestă porcină: Aproximativ 6.000 de porci, dintr-o fermă din Călăraşi, vor fi ucişi

Aproximativ 6.000 de porci vor fi ucişi, într-o fermă din Călăraşi, după ce analizele de laborator au confirmat, luni, un nou focar de pestă porcină africană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

262 afișări
Imaginea articolului Nou focar de pestă porcină: Aproximativ 6.000 de porci, dintr-o fermă din Călăraşi, vor fi ucişi

Nou focar de pestă porcină: Aproximativ 6.000 de porci vor fi ucişi într-o fermă din Călăraşi

Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că analizele de laborator, făcute pe probele prelevate după ce mai mulţi porci de la o fermă din Călăraşi au murit, au ieşit pozitive la pesta porcină africană.

„Avem un focar la un agent economic din municipiul Călăraşi unde sunt aproximativ 6.000 de porci. Au fost prelevate probe care au ieşit pozitive. Au fost dispuse măsurile corespunzătoare urmând ca în zilele viitoare să se continue ce a fost aprobat, inclusiv uciderea celor aproximativ 6000 de porci”, a declarat Iacob.

Reprezentanţii Primăriei Călăraşi au precizat, la rândul lor, că a fost aprobat un plan de măsuri în vederea răspândirii virusului.

„Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţia comercială (...) aflată pe raza administrativă a municipiului Călăraşi, luni, 26 august, preşedintele Unităţii Locale de Sprijin Călăraşi, primarul Daniel Ştefan Drăgulin, a convocat o şedinţă a acestei structuri pentru aprobarea unui plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului PPA pe teritoriul municipiului Călăraşi”, arată Primăria Călăraşi.

Printre măsurile luate se numără interzicerea circulaţiei animalelor pe raza municipiului Călăraşi, interzicerea păşunatului, monitorizarea intrărilor şi ieşirilor în şi din oraş, instalarea de filtre de dezinfectare la intrările şi ieşirile din pieţe, târguri şi oboare sau catagrafierea exploataţiilor de porci pe cartiere.

Taguri:
porc,
pestă,
focar

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici