Numărul bugetarilor a scăzut

Numărul salariaţilor din sectorul bugetar a consemnat de la începutul anului trecut până în prezent scăderi constante la finele fiecărei luni din toate trimestrele, cea mai mare reducere, de 6.200 persoane, fiind raportată în iunie, iar tendinţa a continuat şi în iulie, potrivit INS.

33 afișări
Imaginea articolului Numărul bugetarilor a scăzut

Numărul bugetarilor a scăzut (Imagine: Mediafax Foto)

O scădere apropiată a mai fost raportată în iunie anul trecut, când numărul angajaţilor la stat a scăzut faţă de mai cu 6.000 persoane, se arată într-o prezentare a Institutului Naţional de Statistică (INS).

În luna iulie, tendinţa de scădere a continuat, numărul bugetarilor fiind mai mic cu 2.600 persoane în sănătate, cu 2.400 în învăţământ şi cu 1.200 în administraţia publică.

Potrivit scrisorii de intenţie către FMI, obţinută de MEDIAFAX, Guvernul îşi menţine angajamentul de a concedia 74.000 bugetari până la sfârşitul anului, după ce a disponibilizat deja 27.000 salariaţi, să renunţe la minimum 15.000 angajaţi în 2011, să menţină îngheţate pensiile şi să elimine al 13-lea salariu, primele de vacanţă şi subvenţiile de încălzire.

Potrivit INS, câştigul salarial mediu net în sectorul bugetar a fost caracterizat, în principal, de scăderi de la o lună la alta, excepţie făcând lunile în care, potrivit legislaţiei naţionale, s-au acordat premii anuale şi ocazionale.

În luna iulie, câştigul salarial mediu net în sectorul bugetar a scăzut faţă de luna precedentă cu 22,6% în învăţământ, cu 19,8% în sănătate şi asistenţă socială, cu 14,4% în administraţie publică, ca urmare a aplicării legii prin care salariile tuturor angajaţilor la stat au fost diminuate de la 1 iulie cu 25%.

Remuneraţiile bugetarilor nu au scăzut cu 25% întrucât pentru posturile salarizate la nivelul salariului minim brut pe ţară sau cu puţin peste, reducerea drepturilor salariale a fost mai mică de 25%, în iulie au fost acordate drepturi salariale pentru perioadele anterioare şi stimulente, dar şi pentru că au fost efectuate plăţi restante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici