Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în primele 7 luni ale anului cu 23%

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în iulie cu 12,6% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce după primele şapte luni ale anului creşterea este de 23%, potrivit datelor ACAROM.

83 afișări
Imaginea articolului Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în primele 7 luni ale anului cu 23%

Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România a crescut în primele 7 luni ale anului cu 23%

În iulie, au fost înmatriculate 13.630 unităţi, iar în perioada ianuarie-iulie 87.275 unităţi.

Din volumul total, 28.896 au fost autoturisme marca Dacia, în creştere cu 45% faţă de perioada similară de anul trecut, iar 6.605 au fost marca Renault, în urcare cu 25%, urmate de Toyota, cu 6.133 unităţi, şi Skoda, cu 6.076 unităţi.

În acelaşi timp, în iulie au fost înmatriculare pentru prima dată 25.855 de autoturisme second-hand, în scădere cu 10 %. Pe primele sapte luni din 2023, inmatricularile de autoturisme second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania au totalizat 149.298 unităţi, în scadere cu 19,5%, scrie Ziarul Financiar.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici