Numerele de telefonie fixă vor avea zece cifre

Numerele destinate telefoniei fixe vor fi formate, din 3 mai 2008, din zece cifre şi vor cuprinde prefixul naţional, indicativul de arie geografică şi numărul local, pentru toate apelurile locale şi naţionale.

4 afișări
Imaginea articolului Numerele de telefonie fixă vor avea zece cifre

Numerele de telefonie fixă vor avea zece cifre

"Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor acestei decizii vom avea un plan de numerotaţie naţional (PNN) modern şi uniform prin utilizarea exclusivă a numerelor naţionale şi eliminarea numerelor locale. Închiderea PNN este o problemă prioritară, rezolvarea acesteia fiind necesară pentru promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, pentru asigurarea unei eficienţe sporite în administrarea şi utilizarea resurselor de numerotaţie (...)", a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Georgescu.

Decizia preşedintelui ANRCTI 2895/2007 privind Planul naţional de numerotaţie (PNN), publicată în Monitorul Oficial, modifică şi formatul actual al numerelor scurte, făcând diferenţa între numerele pentru servicii de interes public la nivel naţional (poliţie, jandarmerie, deranjamente utilităţi publice, servicii de informaţii şi altele) şi numere pentru furnizarea unor servicii de interes general la nivel local (taxi, "alo, domnule primar" şi altele) prin adăugarea cifrei 1 înaintea numărului actual (în cazul primei categorii de servicii), respectiv a indicativului de arie geografică (în cazul celei de-a doua categorii).

Spre exemplu, pentru a apela serviciul "Ora exactă" se va forma 1958, faţă de 958 în prezent, iar pentru a apela serviciul "Protecţia consumatorului" din judeţul Constanţa se va tasta 0241980.

Numărul unic 112 pentru apeluri de urgenţă va rămâne neschimbat.

Tranziţia la noul mod de formare a numerelor de telefon se va face în două etape.

Astfel, în perioada 3 mai - 31 iulie 2008, numerele de telefonie fixă vor putea fi apelate atât în formatul actual, cât şi în noul format, iar abonaţii vor fi informaţi cu privire la modificarea modului de formare a numerelor.

În perioada 1 august - 20 septembrie 2008, abonaţii vor fi informaţi, prin intermediul unui mesaj vocal sau a unui mesaj scris, cu privire la noul format al numărului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici