O cunoscută staţiune de pe litoral va fi modernizată cu finanţare europeană

Staţiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni, valoarea totală a proiectului, care prevede modernizarea unor străzi, a iluminatului public, montarea de mobilier urban şi amenajarea unor spaţii verzi, fiind de aproape 20 de milioane de lei.

1988 afișări
Imaginea articolului O cunoscută staţiune de pe litoral va fi modernizată cu finanţare europeană

O staţiune de pe litoral va fi modernizată cu finanţare europeană

La Primăria Mangalia a fost lansat, joi, proiectul „Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn”, finanţat din fonduri europene şi destinat creşterii numărului de turişti şi punerii în valoare a zonei de sud a litoralului.

Practic, în cadrul proiectului vor fi reabilitate trotuarele şi asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spaţiile verzi şi se va reface reţeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu.

„Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016. După aproape doi ani de analize şi evaluări, am semnat contractul de finanţare în vara acestui an. Acum, suntem în perioada de licitaţie şi sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de lei, iar perioada de implementare expiră la data de 31 octombrie 2019.

După modernizare, staţiunea Saturn va avea panouri de informare cu led, staţii de autobuz, totemuri de semnalizare, piste şi staţii de biciclete, alimentate cu energie solară. Vor exista, de asemenea, panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecţii formate de străzile reabilitate, cu gestionarea online a conţinutului afişat.

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, valoarea totală a fiind de 19.112.081,65 lei, din care Primăria Mangalia contribuie cu 382.241,63 lei.

Primarul Mangaliei a mai spus că şi alte proiecte de modernizare, cu fonduri europene, au mai fost depuse.

„Ne bucurăm că am deschis seria reabilitării staţiunilor din zona de sud a litoralului. Până la sfârşitul acestui an, vom semna alte contracte cu finanţare UE, pentru modernizarea staţiunii Neptun-Olimp, dar şi a falezei Mangalia-Saturn”, a precizat primarul Radu Cristian.

Primăria Mangalia se află în faza de precontractare cu alte obiective de investiţii, respectiv reabilitarea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), modernizarea Pieţei Republicii sau asfaltarea unui număr de 17 străzi din oraş, toate acestea cu fonduri europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici