O femeie a născut în ambulanţă, în timp paramedicii porneau maşina spre spital

  • O femeie din judeţul Braşov a născut în ambulanţă, imediat după ce paramedicii au început drumul cu ea spre spital.
  • Pentru paramedici a fost „prima naştere”.
  • „Avem o fetiţă!” - i-a spus unul dintre ei medicului care a ajuns în cele din urmă la naştere.
154 afișări
Imaginea articolului O femeie a născut în ambulanţă, în timp paramedicii porneau maşina spre spital

O femeie a născut în ambulanţă, în timp paramedicii porneau maşina spre spital

Un echipaj de paramedici de la Feldioara, judeţul Braşov, a avut joi un caz mai special. Nicolae, Gabriel şi Mihai fost chemaţi la o gravidă. Au participat la multe intervenţii, dar niciodată nu au mai fost solicitaţi pentru o gravidă.

Au ajuns în 2 minute, conform IGSU.

- Au! Au! Mă doare burta foarte tare!

- Staţi fără grijă, vom ajunge repede la spital.

- Şi soţul? Voiam să îl aştept să ajungă şi el de la serviciu.

- Haideţi să ne grăbim, văd că durerile vă iau din ce în ce mai repede.

- Nicu, cum e doamna?

- Dă prin staţie, avem nevoie de ajutor medical! E posibil să nască pe drum!

Într-adevăr, nici nu au apucat să pornească bine la drum că mămica l-a apucat strâns de mână pe colegul nostru şi a strigat: „Iese! Iese!”.

- Mihai, opreşte maşina! Naştem acum!

Gabi l-a privit pe Nicolae şi a înţeles din priviri că şi pentru el era tot prima naştere. A pus mâna pe staţie şi a anunţat dispeceratul.

- Noi am oprit! Nu putem continua. Doamna va naşte cu noi.

- Aţi mai făcut asta?

- Nu, dar ne vom descurca! Vă rugăm doar să indicaţi locaţia noastră medicului de pe ambulanţă.

Cei trei paramedici, cu kit-ul de naşteri pregătit, au aplicat întocmai protocolul pentru astfel de cazuri. După un timp, uşa ambulanţei SMURD a fost deschisă din exterior. Era medicul venit în sprijin.

- Cum sunt?

- Avem o fetiţă! - i-a răspuns Nicolae, în timp ce ţinea în braţe bebeluşul.

- Bravo, băieţi! V-aţi descurcat de minune! - le-a spus medicul după ce s-a asigurat că totul este în regulă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici